Exclusiv. Statul, in silenzio stampa în scandalul Bâstroe! Acordul cu Ucraina, ascuns bine de ministrul de Externe Bogdan Aurescu. Video

Exclusiv. Statul, in silenzio stampa în scandalul Bâstroe! Acordul cu Ucraina, ascuns bine de ministrul de Externe Bogdan Aurescu. Video

La câteva luni după ce opinia publică a aflat că Ucraina și-a exprimat intenția de a draga canalul Bâstroe pentru a permite navelor sale de mare tonaj să transporte cereale și după o reacție palidă a autorităților, miercuri a venit confirmarea. Ucrainenii au realizat lucrări la o adâncime de 7 metri sau mai mult. Robert Turcescu și invitații săi în podcastul HAI România, jurnaliștii Ion Cristoiu și Marius Tucă, au criticat atitudinea statului în acest scandal.

Autoritățile mențin o tăcere suspectă în scandalul Bâstroe, deși acordul semnat cu Ucraina datează încă din luna februarie. Nimeni însă nu a venit să le dea explicații românilor despre ce conține acordul respectiv.

Cum s-a pierdut un avantaj comercial și militar unic

În momentul de față, dragarea este un fapt împlinit, miercuri presa dând pe surse faptul că ucrainenii au făcut lucrări de 7 metri adâncime pe Bâstroe.

Gazda podcastului HAI România și-a exprimat stupoarea că, deși inițial au existat voci în România care s-au opus public acțiunii intenționate de Ucraina, în momentul de față, când s-a constatat că adâncimea anunțată de ucraineni a fost depășită, scandalul pare să se fi domolit

„Mai există un politician în țara asta, un ministru, un jurnalist care să se revolte? Să zică: am pierdut un avantaj comercial extraordinar? Un avantaj strategic extraordinar, Bâstroe. Un avantaj militar excepțional și anume canalul Sulina”, a exclamat Robert Turcescu.

Manipulare de manual

În viziunea jurnalistului și analistului politic Ion Cristoiu, inducerea în eroare a românilor a fost deliberată și pornește de la vârful statului, nominalizându-l în acest sens pe ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

„Cel mai mare manipulator în materie de canalul Bâstroe este domnul Grindeanu. Care ați văzut șmecheria. Cum să se revolte, domnule Turcescu, că e pe surse. S-a dat pe surse, nu e adevărat, cutare cutare. Toți politicienii care nu vor și nu au curaj să abordeze zic, nu pot să răspund că e pe surse. E vorba de politicieni, ei de-abia așteaptă să invoce sursele, nu noi.

Ați văzut de la Sorin Grindeanu o conferință de presă? A cerut vreodată, în calitate de ministru al Transporturilor, ca noi să avem o atitudine oficială? Acum au zis, da s-a adâncit, dar să vedem dacă are efecte asupra Deltei. E un fapt împlinit, dar important pentru noi acum e să analizăm cum ne-au manipulat. Ne-au manipulat tocmai cei care fac gălăgie gen Grindeanu, Daea. Normal era ca PSD să facă o ședință și să decidă: plecăm de la guvernare câtă vreme Bogdan Aurescu nu ne dă acordul ăla, acceptul”, a argumentat renumitul gazetar.

Ministrul de Externe a refuzat să arate acordul parlamentarilor

La rândul său, Marius Tucă a dezvăluit că a cerut în nenumărate rânduri acordul cu Ucraina de la ministrul de Externe Bogdan Aurescu, fiindu-i refuzat accesul la un document de importanță publică. Realizatorul de televiziune a criticat, de asemenea, lipsa de comunicare publică a decidenților pe această temă extrem de importantă pentru statul român.

„De luni de zile am cerut acordul pe care l-a dat Ministerul de Externe ucrainenilor, nici până în ziua de azi nu ni l-au dat. Ăsta e un stat mafiot, polițienesc, un stat care ține documentele cele mai importante este un stat căruia nu i-a păsat de România.

Eu trebuie să vă spun că am vorbit cu nenumărați parlamentari, am vorbit cu șefi de comisii, care au cerut în mod oficial să le arate acest acord. Nici până în ziua de azi nu a răspuns acestor solicitări. Noi putem să vorbim, dar nu-ți dau niciun document. Vorba lui Ion Cristoiu, că îl invoc de fiecare dată, comunicarea lor a fost făcută numai pe Facebook și pe surse. Nu există nicio comunicare oficială din partea vreunui minister al României, nici de la MAE, nici de la Transporturi, de nicăieri”, a afirmat Marius Tucă în podcastul HAI România.

În aceeași intervenție în direct, cunoscutul jurnalist a subliniat că în realitate adâncimea de 7 metri anunțată miercuri în presă, pe surse, ca fiind constatarea Ministerului Transporturilor, este falsă. Ucrainenii au săpat cel puțin 8-9 metri pe Bâstroe, a ținut să sublinieze Marius Tucă.

Emisiunea poate fi văzută AICI

Adevărul despre intervenția sovieticilor în eliminarea lui Ceaușescu

Cartea redă obiectiv, pentru prima dată, dinamica evenimentelor Revoluției Române în întreaga lor profunzime.

Volumul este construit exclusiv pe documente desecretizate de Statele Unite și Rusia, dar mai ales pe declarații date de protagoniști, sub jurământ, în Dosarul Revoluției. Faptele fiind deja prescrise, martorii citați chiar spun adevărul în fața procurorilor, pentru a nu comite infracțiunea de sperjur. Și spun lucruri total neașteptate!

Volum recomandat de Evenimentul Istoric!

CUMPĂRĂ CARTEA – CLICK AICI