Invitatul jurnaliștilor Dan Andronic și Mirel Curea în podcastul Contrapunct EVZ, colonelul de Securitate Dumitru Burlan, a fost un martor apropiat al familiei Ceaușescu. Mulți ani la rând, a avut drept misiune principală paza copiilor cuplului Ceaușescu, Zoe și Nicușor. Însă, pe măsură ce cuplul prezidențial a căpătat încredere în el, acesta a primit o sarcină mai specială: să fie sosia lui Nicolae Ceaușescu.
Colonelul de Securitate Dumitru Burlan a avut ocazia să se afle în preajma familiei Ceaușescu, devenind chiar apropiat de mezină, Zoe Ceaușescu, pe care o descrie ca fiind o fată sensibilă și educată. A inspirat atât de multă încredere încât fostul președinte a decis să îl folosească în calitate de sosie a sa, mai ales că exista o asemănare fizică evidentă.
Sosia lui Ceaușescu dădea autografe în locul său
„Eu nu am fost sosia lui să mă duc la ședințe. În 1972 noiembrie, pentru că se întuneca devreme și dimineața este tot întuneric... eu mergeam cu coloana și Nicolae Ceaușescu venea cu o singură mașină.
El era informat că rușii i-ar pregăti un asasinat. De aici a pregătit două dosare, eu și căpitanul Vasilescu, eu eram la aceeași înălțime, lumea îmi făcea cu mâna când aveam pălăria. El l-a pus la sediul comitetului central pe un alt ofițer și el era convins că sunt Ceaușescu. La început nu am realizat despre ce era vorba, dar ulterior am realizat că sunt țintă vie, dar familia mea era asigurată, eu deveneam erou”, a mărturisit Dumitru Burlan. Acesta a subliniat că uneori era atât de bine confundat cu dictatorul încât ajunsese să dea autografe.
Ceaușescu, maestrul grătarelor
Invitatul a dat detalii, de asemenea, despre stilul de viață și regimul fostului președinte, care suferea de diabet încă din tinerețe. „Inclusiv când l-au omorât i-a adus Stănculescu (n.r. - fostul ministru al Apărării Naționale Victor Stănculescu) insulina. Elena făcea meniul pentru o săptămână împreună cu ministrul Sănătății și nutriționistul. Nicolae Ceaușescu gusta câte un pic, inclusiv vin".
Se tăia vaca la Băneasa și nu putea să fie mai slabă de 600 de kg. Vaca stătea o lună la frăgezit, se scotea cu o zi înainte de a le comanda Ceaușescu și stătea 24 de ore pe o bucată de stejar să se dezghețe ușor. Mă duceam câteodată să verific și când mă vedeau, toată lumea se împrăștia”, a povestit colonelul de Securitate în studioul EVZ-Capital.
Emisiunea integrală: