Exclusiv. Se clatină scaunul ministrului de Externe după criza Bâstroe? Cristoiu: Aurescu e mai puternic decât Iohannis. Video

Sursa: EVZ

Scandalul dintre Rareș Bogdan și Bogdan Aurescu a repus pe tapet activitatea șefului diplomației românești. Deși ministrul de Externe nu a avut o prestație remarcabilă, lucru vizibil mai ales în scandalul Bâstroe, acesta nu va fi înlăturat din funcție, consideră Ion Cristoiu, invitatul lui Robert Turcescu în podcastul HAI Live!.

Într-un interviu acordat recent jurnalistului Ionuț Cristache, la Prima TV, prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a cerut demisia lui Bogdan Aurescu de la vârful MAE. Europarlamentarul Rareș Bogdan a criticat lipsa de rezultate diplomatice a lui Aurescu, precum și vina sa în eșecul Schengen.

Aurescu, ezitant în fața Ucrainei și în criza Bâstroe

Însă tot demnitarului care conduce Ministerul de Externe i se poate imputa și atitudinea lipsită de fermitate a României în conflictul cu Ucraina pe marginea Canalului Bâstroe. Așa cum a arătat gazda podcastului, Robert Turcescu, care l-a citat pe fostul premier Adrian Năstase - invitat în emisiunea sa de la Metropola TV - Aurescu știa de pericolul pe care îl va pune Ucraina la adresa Bâstroe încă din anul 2004.

Chestionat de moderatorul emisiunii dacă ministrul de Externe va fi destituit, cunoscutul gazetar și-a exprimat scepticismul. Jurnalistul și istoricul Ion Cristoiu apreciază că demnitarul are o susținere foarte solidă, care o depășește chiar pe cea a șefului de stat.

„Nu, pentru că Aurescu e mai puternic decât Iohannis. Dacă vă uitați la biografia acestui domn, după începerea războiului, veți constata că el a fost vârf de lance, uneori depășindu-l pe Iohannis. Să ne uităm în istorie. Partenerii strategici, au fost mulți în istorie... În afară de politica oficială plătești în interiorul sistemului un om de-al tău, sunteți de acord? Nu președintele. Am nevoie acolo la Externe de-un om de-al meu, și mai ales în presă.

Domnule Turcescu, în 1945, când a fost procesul criminalilor de gândire, s-a arătat cum Șeicaru (n.red. - jurnalistul Pamfil Șeicaru) era finanțat de Ambasada Germaniei. Deci partenerul strategic, ați înțeles nuanța? Eram aliați cu Germania, dar serviciul de spionaj german a zis: suntem aliați, dar suntem cu Antonescu. Avem și noi nevoie de niște oameni acolo", a punctat cunoscutul gazetar.

Iohannis nu va ostiliza PNL de dragul lui Aurescu

Referitor la scandalul cu Rareș Bogdan și replicile deloc diplomatice ale ministrului de Externe la adresa șefului PNL Diaspora, Cristoiu a afirmat în studioul EVZ-Capital că fără discuție, demnitarul a fosrt impertinent. „Aurescu trebuia demis într-un minut".

În acest context, a mai completat invitatul, președintele Iohannis nu va sări totuși să-i ia apărarea ministrului pe care l-a susținut în momentul desemnării în funcție. Motivul este acela că șeful statului nu dorește să-și ostilizeze partidul care l-a propus la președinție în 2014. „Iohannis nu ar risca să-și pună în cap partidul de dragul lui Aurescu".

Adevărul despre intervenția sovieticilor în eliminarea lui Ceaușescu

Cartea redă obiectiv, pentru prima dată, dinamica evenimentelor Revoluției Române în întreaga lor profunzime.

Volumul este construit exclusiv pe documente desecretizate de Statele Unite și Rusia, dar mai ales pe declarații date de protagoniști, sub jurământ, în Dosarul Revoluției. Faptele fiind deja prescrise, martorii citați chiar spun adevărul în fața procurorilor, pentru a nu comite infracțiunea de sperjur. Și spun lucruri total neașteptate!

Volum recomandat de Evenimentul Istoric!

CUMPĂRĂ CARTEA – CLICK AICI