Acum câteva zile, oameni din vârful sistemului sanitar au luat o decizie îngrozitoare, de un cinism rar întâlnit, cum în România nu s-a mai luat niciodată. Evenimentul zilei a stat de vorbă cu fiica unei paciente bolnavă de cancer osos, care ne-a povestit momentele cumplite pe care le-a trăit în acea noapte alături de mama ei, operată înainte cu nici 24 de ore.
Zeci de oameni suferinzi, cei mai mulți bătrâni, au fost scoși în stradă, vineri noaptea, din Spitalul Clinic de Ortopedie, Traumatologie și TBC Osteoarticular Foișor, din Capitală.
Nu a contat că bieții pacienți erau operați, că li se puteau deschide cusăturile nevindecate, că aveau dureri. Nici că aveau prinse de corp drene și branule. Spitalul trebuia cucerit, precum o redută, pentru a face loc bolnavilor de coronavirus.
Salvări doar pentru pacienții ”norocoși”. Și alea private
Evacuarea Spitalului ”Foișor” s-a făcut ca-ntr-un scenariu apocaliptic de retragere forțată în fața unui pericol iminent, de neoprit, care urma să lovească năprasnic unitatea medicală și pe pacienții internați acolo. Bolnavii, cei mai mulți bătrâni și cuprinși de panică, erau scoși pe tărgi sau pe brancarde pentru a fi preluați, în cel mai fericit caz, de salvările pe care aparținătorii mai norocoși au reușit să le ”agațe” pentru umilitorul transport nocturn dictat de la vârful ”Sănătății” ministrului userist Vlad Voiculescu. Cu mulți dintre cei peste 100 de pacienți s-au descurcat rudele cum au putut.
Pentru că imaginile care au făcut înconjurul unei țări siderate și revoltate au mai arătat și altceva. Zbaterea surdă a unor oameni care își cărau rudele în brațe pentru a încerca să le așeze, fără a le provoa dureri și mai mari decât cele pricinuite de maladiile care îi chinuie, în mașinile proprii. Prin portbagaj, pentru ca pacientul să rămână tot la orizantală...
Pacienți cu branule prinse în vene și pungi de drene agățate prin tuburi de trupurile bolnave. Peisaj dramatic, parcă de evacuare din zonele de ocupație, în vremuri de război, din care nu au lipsit jandarmii și poliția.
Pacienții au aflat în ultima clipă că vor fi transferați
Printre zecile de oameni aruncați în stradă în plină noapte s-a aflat și Elena, în vârstă de 62 de ani, bolnavă de cancer osos (n.r. osteosarcom). Cu doar o zi înainte de ”marea evacuare” a lui Voiculescu, sexagenara fusese operată la piciorul drept. I se făcuse un transplant osos și, după intervenție, fusese plasată într-un salon cu specificația clară că va rămâne internată, sub observație, încă o săptămână. Numai că, la nici 24 de ore de la complicata intervenție chirurgicală, femeiea bolnavă de cancer s-a trezit aruncată în stradă. O decizie cinică pe care avea să o afle doar în momentul în care fiica ei, Adelina (37 de ani), a sunat-o și i-a spus că va veni să o ia.
”Au specificat clar să vin cu o mașină mare, nu cu turism, pentru ca mama să poată să stea cu piciorul întins, la orizontală”
”În ziua respectivă (n.r. 09.04.2021), am primit un telefon din garda spitalului (n.r. ”Foișor) și mi s-a spus să vin să o iau pe mama că spitalul se transformă în unitate COVID-19. Au specificat clar să vin cu o mașină mare, nu cu turism, pentru ca mama să poată să stea cu piciorul întins, la orizontală. Era vreo șapte seara. Nu înțelegeam nimic...Abia fusese operată cu mai puțin de 24 de ore înainte. I se făcuse un transplant osos, o intervenție dificilă pentru care avea nevoie de refacere....Avea tuburile de drenă, branulele prinse de corp...Avea dureri...A trebuit să mă mișc extrem de repede, să fac rost de o salvare privată și să mă duc la București. Noi suntem din Vălenii de Munte, Prahova. Apoi, mi-am sunat mama și i-am spus că vin să o iau. Până să o sun eu, mi-a spus că nimeni nu o anunțase că va fi trimisă acasă. Doar că toată lumea din spital, medici și asistente, e agitată, dar nimeni nu le spunea nimic. O agitație care, mi-a spus mama, a început pe la ora 18.00, în timpul tratamentului și al mesei. ”, povestește Adelina (37 de ani), fiica Elenei, cum a început coșmarul din acea noapte.
”Pe ai mei i-ați găsit? Unde sunt? Ce am făcut ca să mă dați afară din spital?”
Când a ajuns la spital, Adelina avea să devină, alături de mama ei și alte câteva peste o sută de persoane - pacienți și rude ale acestora -, parte dintr-un tablou desprins parcă din scenele în care refugiați fug din calea armelor ucigașe, pe timp de război. Unii pacienți erau atât de speriați încât plângeau și implorau personalul medical să le găsească rudele care încă nu ajunseseră la ei.
”Pe ai mei i-ați găsit? Unde sunt? Ce am făcut ca să mă dați afară din spital?”, implora o bătrână, și ea operată. Plângeau și unele asistente de mila lor. A bieților oameni cărora le evaluau starea de sănătate și le schimbau pansamentele la ”foc automat”, înainte ca aceștia să fie scoși din spital la ordin.
”Așa ceva, atâta cruzime, nu am văzut în viața mea. A fost cumplit, ca o evacuare pe timp de război”
”Ziceai că suntem în război și trebuie să fugim ca să ne salvăm. Era haos...Pacienții plângeau, unii erau singuri, puși pe tărgi, pentru că rudele nu ajunseseră la ei. Plângeau și aistentele în timp ce îi îngrijeau pe oamenii suferinzi...Să nu plece fără consult, fără o evaluare medicală. Doctorii nu aveau curaj să semneze actele de externare, nu voiau să-și asume o asemenea responsabilitate uriașă, aceea de a scoate afară din spital niște oameni operați, bolnavi, care nu mai puteau fi supravegheați din punct de vedere medical. Până la urmă, cred că au fost obligați de situație și au semnat externările. Dar numai după ce au văzut fiecare pacient. Consult la care a participat și directorul spitalului. Așa ceva, atâta cruzime, nu am văzut în viața mea. A fost cumplit. A fost ca o evacuare pe timp de război!”, a rememorat Adelina acele ore cumplite.
Pacient operat de cancer aruncat în stradă de la stat, primit la privat. Dar pe bani
Acum, femeia este internată într-un spital privat din județul Prahova unde primește îngrijiri medicale. Fiește, pe cheltuiala familiei. Și asta pentru că nici un spital de stat nu a vrut să o primească pe Elena. Fie sub motivația că unitatea medicală este doar pentru ”covizi”, fie că, pur și simplu, medicii la ușa cărora a bătut nu au vrut să se lege la cap cu femeia bolnavă de cancer, proaspăt operată.
La aceste lucruri, diabolicii din ”Sănătate”, conduși de încă ministrul Vlad Voiculescu, cei care au gândit acea evacuare forțată în miez de noapte, ar fi trebuit să se gândească înainte de a arunca oameni în gherele morții. Înainte de a le refuza dreptul la viață și la demnitate trebuiau să găsească soluții pentru toți bolnavii: și cei cu Covid, și pentru cei cu suferințe grave la oase, cum erau paienții de la Foișor.