Exclusiv. Putin poate bloca accesul României în Schengen. „Serviciile secrete ruse, foarte influente la Bruxelles”, spune col. (r) Tudor Păcuraru. Video

Exclusiv. Putin poate bloca accesul României în Schengen. „Serviciile secrete ruse, foarte influente la Bruxelles”, spune col. (r) Tudor Păcuraru. VideoSursa foto: Arhiva EVZ

Războiul din Ucraina rescrie din temelii geopolitica Europei și readuce în actualitate rolul Rusiei ca mare putere globală. Fostul imperiu sovietic din care s-a desprins Rusia de azi are o tradiție îndeoungată a jocurilor de putere exercitate în marile cancelarii occidentale. Fostul colonel SRI Tudor Păcuraru, invitat în emisiunea Contrapunct EVZ de vineri, moderată de Dan Andronic și Mirel Curea, a avertizat că serviciile de informații rusești ne pot face mari probleme în ceea ce privește aderarea României la Schengen.

Invitatul jurnaliștilor Mirel Curea și Dan Andronic în podcastul Contrapunct EVZ a anticipat, în editorialele pe care le semnează pe site-ul EVZ.ro, dar și într-o emisiune anterioară, că armata lui Putin va suferi o înfrângere usturătoare pe frontul de Est din partea ucrainenilor, care va restarta războiul.

Putin e încolțit din toate părțile

Colonelul SRI (r) Tudor Păcuraru este un fin cunoscător al spațiului ex-sovietic de informații și contra-informații militare, dar și al structurilor de putere extrem de ramificate ale Rusiei. În această calitate a explicat, la invitația moderatorilor, cum funcționează ierharhiile la vârful puterii din Rusia, dar și în exterior.

La Kremlin Vladimir Putin trebuie să facă față diferitelor grupări ale bogătașilor și ale kaghebiștilor, dar și nemulțumirii crescânde a rușilor de rând față de invazia din Ucraina. Căderea sa pare iminentă pe fondul succesului contraofensivei ucrainene în est și a vocilor tot mai sonore în rândul Dumei de stat, cum a fost cazul politicienilor din Moscova și Sankt Petersburg.

Sursa foto: Kremlin

Nici comunitatea internațională nu ezită să anunțe măsuri radicale la adresa țarului de la Kremlin. Vineri, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a pledat pentru aducerea președintelui rus  în faţa justiției internaționale, pentru a fi judecat pentru „crimele de război comise în Ucraina”.

Păcuraru: Rusia ne privește ca pe niște dușmani

Pe de altă parte, Rusia are un istoric al influenței sale în Europa din perioada colosului URSS, a amintit expertul militar. Încă din 70, serviciile de informații ale Uniunii Sovietice se infiltrau în ONG-urile occidentale, cu scopul subminării mentalităților tipice Vestului.

Sursa: EVZ

„Rusia ne privește ca pe niște dușmani, pe care dacă poate îi destabilizează. Dacă va putea, în viitor ne va și cotropi. Vom putea evalua foarte precis capabilitățile ruse de a destabiliza România cu prilejul raportului MCV. Sincer mă aștept ca în raport să găsesc paragrafe întregi traduse după materialul cu neonazismul difuzat de Federația Rusă. Influența serviciilor secrete ruse la Bruxelles e mare, altă explicație eu nu văd pentru ținerea României în afară de Schengen și pentru modul în care, în ultimii 10 ani, România a fost prezentată în MCVca fiind epicentrul corupției în lume" , a afirmat editorialistul EVZ.

Tudor Păcuraru apreciază că vom vedea cât de curând dacă rușii ne pun bețe în roate, fiindcă dacă România eșuează cu Schengen lipindu-i-se eticheta de teritoriu UE care nu e stat de drept, „înseamnă că au posibilitatea să destabilizeze relația noastră cu Uniunea Europeană", a conchis expertul.

Emisiunea integrală:

Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa pont@evz.ro