Exclusiv. Primele locuințe pentru veteranii fără adăpost. Decizie de ultimă oră luată de Guvern

Primele locuințe pentru veteranii fără adăpost vor fi amenajate de Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități (AMVVD), cu ajutorul MApN. Printr-o decizie luată de Guvern, pentru prima oară în istoria post-decembristă, militarilor abandonați care au luptat în Teatrele de Operații din Adfganistan, Irak sau Bosnia, li se asigură un acoperiș desupra capului, hrană și îngrijiri medicale.

Evz.ro a aflat, în premieră, că primele locuințe pentru veteranii fără adăpost vor fi amenajate lângă Mănăstirea Dealu, județul Dâmbovița, în curtea viitorului Centru de Recuperare și Refacere pentru Veterani (CRRV), ca urmare a unei decizii luate de Guvern, în ședința de marți, 4 mai 2021.

Cei care au demarat acest proiect, unic în România, și au solicitat sprijin autorităților sunt membrii Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități (AMVVD) „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”.

Președintele asociației, Marius Apostol, a declarat, în exclusivitate pentru evz.ro, că AMVVD le va asigura veteranilor fără adăpost hrană, utilități și, cu sprijinul Centrului de sănătate comportamentală din cadrul MApN, medici psihologi.

Primele locuințe pentru veteranii fără adăpost

„Împreună cu colegii din AMVVD și cu susținerea ministrului apărării, Nicolae Ciucă,  dorim să aducem în aceste adăposturi veterani din Teatrele de Operații abandonați de familii sau cei care suferă de sindromul postraumatic. În primă fază, este vorba de șase containere destinate acestor oameni ajunși pe străzi, în imposibilitatea de a-și asigura un acoperiș deasupra capului. Toate costurile sunt suportate de AMVVD, respectiv utilități, hrană și consiliere psihologică. Nu trebuie să lăsăm pe nimeni în urmă!”, a declarat, pentru evz.ro, președintele AMVVD, Marius Apostol.

Acesta a adăugat că sunt containere de tipul celor folosite la Spitalul Militar ROL 2 instalat în incinta Institutului „Ana Aslan”.

În aceste adăposturi vor locui, în primă fază, opt veterani din Teatrele de Operații, până la finalizarea Centrului de Recuperare și Refacere pentru Veterani (CRRV), de la Mănăstirea Dealu, de lângă Târgoviște, județul Dâmbovița.

Marius Apostol a mai adăugat că în evidențele AMVVD sunt 32 de veterani „abandonați”, în întreaga țară, cărora membrii asociației speră să le asigure, în cel mai scurt timp posibil, o locuință.

„Sper să nu fie mai mulți că mă doare inima. Îmi este milă de toți. Și îi iubesc pe toți”, a mărturisit Marius Apostol.

Un cămin pentru veteranii „abandonați”

Anunțul privitor la această inițiativă a fost făcut de AMVVD, la scurt timp după demararea lucrărilor de amenajare a spațiului în care vor fi amplasate cele opt containere, situat în curtea CRRV.

„Nu cu mult timp în urmă vă aduceam la cunoștință că suntem preocupați de starea de bine a veteranilor din teatrele de operații, în special de cei cu situații dificile, pentru care, „căldura” unui cămin lipsește. În acest sens, am demarat și solicitat sprijinul Ministerului Apărării Naționale, semnalând necesarul logistic, care să vină în întâmpinarea nevoilor acestora. Cazarea veteranilor cu situații speciale se poate face în containere modulare, până la finalizarea și punerea în funcțiune a CRRV”, se arată pe site-ul AMVVD.

Proiect susținut de Ministerul Apărării Naționale

Demersul membrilor asociației „a fost tratat cu seriozitate și profesionalism, iar ministrul apărării naționale ne-a oferit susținerea, astfel că solicitarea noastră a fost soluționată favorabil în ședința de Guvern, de marți, 4 mai 2021”.

„Vestea a pus în mișcare conducerea asociației, care a demarat lucrările premergătoare ce sunt necesare pentru amplasarea celor 6 containere, 4 de locuit, respectiv, 2 pentru toalete și dușuri, oferindu-le, astfel, condiții decente de trai”,  au mai adăugat oficialii asociației.

Astfel că, miercuri, 5 mai, mai mulți membrii ai AMVVD s-au deplasat la Centrul de Recuperare și Refacere de lângă Mănăstirea Dealu.

„Șantierul a fost deschis de Marius Apostol, președinte, George Niță, vicepreședinte coordonator, Niculae Petcu, departament administrativ, Dan Voicilă, președintele sucursalei Târgoviște, Paraschiv Costel, omul care însuflețește și își petrece, voluntar, fiecare zi, la Centru de Recuperare și Refacere pentru Veterani, precum și militarul rănit, Vali Ispas”, precizează AMVVD.

Militarii veterani care s-au mobilizat pentru a-i ajuta pe camarazii fără adăpost au mai adăugat:

„Lucrările premergătoare poziționării containerelor sunt unele dificile, dar gândul că putem oferi sprijin camarazilor abandonați, ne dă putere să continuăm, mai determinați, toate lucrările: decopertare, creare suprafață din piatră concasată, turnare beton  pentru platformă și alee.

Împreună vom reuși!

Împreună susținem veteranii!”.

Evz.ro a fost alături de AMVVD încă de acum șapte ani

Încă de la înființare, în anul 2013, membrii AMVVD au luptat pentru construirea unui centru de recuperare și refacere necesar militarilor care au avut de suferit în Teatrele de Operații, demers susținut, încă de la început, de cotidianul „Evenimentul zilei” și de site-ul evz.ro.

Tot AMVVD a inițiat și a avut un rol covârșitor la adoptarea de către Parlament a Legii Veteranilor, lege care permite militarilor Armatei României dar și celorlalți militari care au avut misiuni în Teatrele de Operații, fie că sunt de la MAI, SRI, SPP ori SIE, să beneficieze de indemnizații substanțiale, după trecerea în rezervă. De asemenea, văduvele și copii celor decedați sau răniți în misiuni primesc, astfel, drepturile cuvenite.

Militarii veterani: Am reușit și cu ajutorul EVZ!