Actualitate
Exclusiv. Dezvăluiri incredibile din Centrul de Carantină Techirghiol. Ce au lăsat în urmă Becali și Prințesa
În cei 120 de ani de existență, Sanatoriul Techirghiol, cel mai cunoscut stabiliment balnear din România, a trecut prin multe, dar nimeni nu și-a închipuit vreodată că, pentru 100 de zile, va fi nevoit să funcționeze ca centru de carantină, fiind martor la situații care cu siguranță vor constitui un capitol delicat, poate șocant, în istoria apreciatei instituții de sănătate.
Cu bune și cu rele din partea românilor repatriați, care au fost adăpostiți, în serii de câte 14 zile, la Centrul de Carantină, Sanatoriul Balnear Techirghiol rămâne cu satisfacția de a demonstra „cea mai triumfală intrare a telemedicinii” în unitatea care, până acum, oblojea oasele bolnave sau reumatismele clienților veniți la băi cu nămolul sapropelic.
Nămol căruia i s-a dus vestea încă de pe vremea ciobanului Tekir. „Nu am avut încotro, dar am reușit”, spun acum angajații sanatoriului, nevoiți să vindece, de la distanță, prin mijloace electronice, fel de fel de boli, care mai de care mai altfel decât cele pentru care erau pregătiți. Bineînțeles că au apelat, de multe ori, la ajutorul medicilor specialiști, pe care îi contactau tot prin intermediul computerelor, telefoanelor deștepte, tabletelor etc.
Uitându-se în urmă, angajații Sanatoriului Balnear Techirghiol par să privească mai îngăduitor situațiile, nu puține, în care au fost puși la grea încercare din cauza comportamentului unora dintre cei peste 1500 de carantinați. Oameni de tot felul, împinși de coronavirus spre țara din care provin, mulți dintre ei nemaiavând cum să își câștige, în vestul Europei, „existența facilă”.
Chiar din primele zile de carantină, atunci, la sfârșitul lui martie, când avioanele aterizau unul după altul la Mihail Kogălniceanu, angajații Sanatoriului Techirghiol au avut de lucru cu consumatorii de droguri. Cei mai răi erau „etnobotaniștii”, care încercau să fugă din centru, dar, datorită sistemului de supraveghere video de pe holuri, imediat ce deschideau ușa camerei, jandarmul sau agentul de pază din capătul holului îi imobilizau rapid, obligându-i să se întoarcă în cameră.
Mai grea, pentru cei din sanatoriu, a fost, la început, gestionarea situației fumătorilor. Și nu au avut încotro, au fost nevoiți să le cumpere pentru carantinați „pentru că erau unii care ieșeau la balcon, strigau că se omoară, se aruncă de acolo, dacă nu le aducem țigări”. Ajunsese unul dintre angajații al sanatoriului, Ciprian, să se ocupe special de cumpărarea țigărilor pentru că majoritatea celor care îi cereau erau personaje care în străinătate, de unde veneau, „se ocupau cu treburi mai puțin ortodoxe și era greu să fie refuzați”. La băutură însă nu au cedat. Cereau, dar nu li s-a dat. „Au încercat, evident. Când aparținătorii au adus pachet, au băgat băutură în sticle de cola, dar s-au prins jandarmii. Fiecare pachet era controlat de un reprezentant al sanatoriului și de către un jandarm”.
Recomandările noastre
