
Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat joi dimineață, înaintea participării la Consiliul JAI, că mandatul său este să solicite dezbatere și vot pentru aderarea României la spațiul Schengen. „Orice compromis în interesul României îl vom accepta”, a precizat Bode. „Am pornit pe acest drum împreună cu Bulgaria, am fost evaluați împreună cu Bulgaria. Suntem în parteneriat cu Bulgaria și într-o relație de bună vecinătate. Ne dorim să intrăm împreună, dar interesul României e mai presus de orice, a continuat demnitarul.
Invitatul lui Robert Turcescu din fiecare miercuri, Ion Cristoiu, a realizat o analiză complexă a întregului context geopolitic legat de aderarea noastră la Schengen. Maestrul Cristoiu a criticat noua abordare a oficialilor de la București, care promovează separarea României de Bulgaria.
„Această imbecilitate românească de a intra noi fără Bulgaria este o imbecilitate pentru că în momentul în care le decuplezi, nicio o mare putere nu are interesul decuplarii, in momentul în care ai spus că România este admisă și Bulgaria nu, scepticismul adică pro-rusismul din Bulgaria crește înfiorător.
Dacă nu intră amândouă nu este nici o problemă. Dar decuplarea înseamnă construirea Schengenului pe Dunăre. Decizia a fost întotdeauna Bulgaria și România. Dacă mâine s-ar hotărî, ceea ce nu cred, că intră numai România, intrăm acum teoretic până terminăm de făcut și ne costă de ne rupe. Trebuie să faci Schengen pe Dunăre pe Bulgaria, trebuie să vină o comisie și peste un an se hotărăște să intre și Bulgaria. Și aici ajungem și la interesele Austriei”, a punctat reputatul gazetar.
Fondatorul EVZ a explicat în continuare de ce este interesat Occidentul ca România și Bulgaria să intre totuși simultan în spațiul Schengen.
„Problema numărul unu este că ruta dinspre Adriatică s-a blocat, pentru că guvernul Meloni a pus piciorul în prag. La ora actuală occidentul înstărit, Austria, Germania, Franța, Italia, Olanda se confruntă cu a doua năvălire a barbarilor. Sigur, ei nu mai vin cu sabia, dar această presiune uriașă asupra frontierelor nu se va opri în următorii 10 ani. Vin tot mai mulți atrași de luminile Occidentului și poți să pui și mitraliere una lângă alta, tot intră. Această presiune migratoare se va muta dinspre Turcia pe partea asta. În momentul în care am intra noi, Bulgaria le va da drumul, presiunea uriașă va fi pe granițele României.
În momentul în care ai presiune uriașă, riști să faci zid, riști să tragi, la cât de simpatizați suntem noi în Occident, ne vom trezi cu presa internațională, cu ONG-uri. Dacă intră Bulgaria, presiunea e pe ei pe Bulgaria. Probabil că se așteaptă o decizie, o anexă, poate se va rediscuta sau cel puțin așa speră ai noștri”.
Cunoscutul analist politic a mai remarcat că, în vreme ce Croația a reușit să intre în Spațiul Schengen pentru că a șantajat cu turiștii, România este tratată vizibil ca „o fată de treabă în casă și face totul”.
Emisiunea integrală: