A fost ministru al Agriculturii sub 5 premieri: Adrian Năstase, Sorin Grindeanu, Mihai Tudose, Viorica Dăncilă și Nicolae Ciucă. Dimineața e la ședința de guvern, după-masa e într-un lan de porumb.
„Domnule, eu sunt pregătit să plec în secunda doi. Păi când te așezi pe scaun și îți propui cât să stai, nu faci nimic. Eu muncesc tot timpul! Nici mâncare nu-mi trebuie dacă văd rezultatul muncii, domnule. Mă alimentez în mers ca și panoul fotovoltaic!”, a declarat în stilul să caracteristic Petre Daea.
Despre chemarea la DNA
În urmă cu două săptămâni, Petre Daea a fost citat ca martor la Direcția Națională Anticorupție ca martor în dosarul fostului ministru al Agriculturii, Adrian Chesnoiu. Venirea sa la DNA a fost prilej pentru jurnaliști care s-au înghesuit să-i smulgă o declarație, dar și pentru protestatarii de carieră.
„Eu mă duc la toate organele statului. Mă duc indiferent unde sunt chemat. E o instituție ca oricare altă instituție. Știu trei lucruri. Știu că n-am încălcat legea niciodată. 52 de ani de muncă ai mei demonstrează acest lucru. Că nu încalc și că nu o voi încălca niciodată.”, a mai spus ministrul Agriculturii.
Un alt aspect esențial pentru Petre Daea este susținerea familiei și, în special, a soției, care este la curent cu tot ce se spune în presă despre soțul ei.
„Mi-a spus, pentru că ea suferă cel mai mult. Și frații mei care sunt mai în vârstă și mi-au spus: «Petrică, noi n-am copilărit. Hai să copilărim și noi la vârsta asta.» Și îi afectează, îi afectează imaginea și pe copii, datorită prezentărilor pe care le fac cei de la televiziune... Stați liniștiți că fratele vostru nu vă face nicio greutate și nu vă face de râs și stau aici cât țara are nevoie de mine. Dacă! Rețineți ce vă spune Petre Daea și din acest punct de vedere să nu puneți la îndoială. Dacă țara îmi cere un picior și consideră că e necesar să se sprijine în ea, eu îl dau. N-am niciun interes politic. Fac această dăruire a mea, pentru că este o dăruire și un efort, pentru că îmi iubesc țara și iubesc oamenii..”, a încheiat ministrul Agriculturii.
Urmăriți întreaga ediție a podcastului „România lui Cristache” pe canalul de Youtube „EVZ Capital”.