În ediția de astăzi a EVZPlay, jurnalistul Mirel Curea și scriitorul Octavian Hoandră au discutat despre dedesubturile și consecințele umilinței la care românii sunt supuși încă o dată din pricina Austriei, o țară care timp de 10 ani a făcut tot ce a poftit în economia românească. Cei doi au lansat, de asemenea, critici dure la adresa președintelui României.
Declarațiile de miercuri ale președintelui Klaus Iohannis nu au fost pe placul românilor. Chiar și Marcel Ciolacu a reacționat negativ la refuzul președintelui de a boicota Austria, afirmând că este un drept al românilor să facă asta. În timp ce Austria inventează scuze pentru a se opune aderării, mai mulți oficiali ai Uniunii Europene și-au arătat sprijinul față de România, printre care și Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, care și-a exprimat dezamăgirea față de veto-ul Austriei și al Olandei.
„Pentru mine a fost o dezamăgire, nu se cuvine să îndemni poporul la un boicot în sec XXI, dar în secolul XXI se face ca Nehammer să ne țină afară. La unii se poate, și la alții, nu? Pe mine m-a enervat când a zis că românii nu vor boicota, când era primar nu era așa de arogant, omnipotența asta că statul roman nu va boicota, m-a scos din sărite. Aici a dat ocazia și unora ca Ciolacu, Simion să demonstreze contrariul”, a spus Tavi Hoandră.
În replică la afirmația scriitorului Octavian Hoandră potrivit căreia Vladimir Putin ar fi mâna neagră din spatele refuzului Austriei de a permite intrarea României în Schengen, Mirel Curea a fost de părere că românii au o mare parte de vină pentru că le-a permis austriecilor să facă absolut orice și le-au oferit prea multe avantaje economice.
„Nu știu cât este mâna lui Putin, eu cred că este vorba că austriecii au putut să-și facă mendrele în România. Noi le-am permis austriecilor să facă absolut orice, au luat ce au vrut, OMV, deși are un regim unic în lume, cele mai mici redevente din lume, nici așa nu le convine, le-ar vrea și mai mici”, a afirmat Mirel Curea.
„Nu-și permiteau nemții să-și bată joc de spanioli cum își bat austriecii și olandezii de noi”
Mirel Curea este convins că Bruxelles a demonstrat o mare lipsă de implicare față de episodul Schengen, ținând cont de faptul că oricând ar fi putut apărea un alt personaj care să saboteze aderarea României și a Bulgariei. Acesta a mai adăugat că interesul lui Klaus Iohannis de e fi diplomat cu austriecii este legat de avantajele pe care le-a avut de la banca Raiffesisen.
„În favoarea cui am renunțat la niște prerogative ale Constituției? Poate oricând să apară un Nehammer, dar dacă Austria era în NATO, ce făceau tâmpiții ăștia de la Bruxelles? Timp de 30 de ani limbajul ăsta de lemn al Bruxelles-ului, noi am intrat într-un club! Dar ce facem noi în clubul ăsta? Spălăm wc-uri. Nu era o uniune în care unii stau în patru labe și alții se ocupă de ei. Nu-și permiteau nemții să-și bată joc de spanioli cum își bat austriecii și olandezii de noi. 90% din heroină și cocaină intră prin Olanda” a spus Mirel Curea.