Exclusiv. Mama Ronei Hartner a sărit să o bată pe cea care a inventat amantlâcul fiicei ei cu președintele. Imaginea momentului

sursă foto: Facebook

Am promis într-un articol anterior, când am scris cum am cunoscut-o eu pe Rona Hartner și pe Cristian Pațurcă în anii 90, că voi reveni cu amănunte inedite despre momentul în care Rona a fost acuzată de Vadim Tudor că e amanta președintelui Emil Constantinescu. Am dorit ca să trecem peste înmormântarea actriței, atât de puțin ajutată, cunoscută și apreciată în România.

Normal 0

false false false

EN-US X-NONE X-NONE

/* Style Definitions */ table.MsoNormalTable {mso-style-name:"Tabel Normal"; mso-tstyle-rowband-size:0; mso-tstyle-colband-size:0; mso-style-noshow:yes; mso-style-priority:99; mso-style-parent:""; mso-padding-alt:0in 5.4pt 0in 5.4pt; mso-para-margin-top:0in; mso-para-margin-right:0in; mso-para-margin-bottom:8.0pt; mso-para-margin-left:0in; line-height:107%; mso-pagination:widow-orphan; font-size:11.0pt; font-family:"Calibri",sans-serif; mso-ascii-font-family:Calibri; mso-ascii-theme-font:minor-latin; mso-hansi-font-family:Calibri; mso-hansi-theme-font:minor-latin; mso-bidi-font-family:"Times New Roman"; mso-bidi-theme-font:minor-bidi; mso-font-kerning:1.0pt; mso-ligatures:standardcontextual;}

Înainte de a scrie ce s-a întâmplat în 1999, despre ce s-a întâmplat cu adevărat atunci, cine a pus la cale „amantlâcul” și ce am descoperit eu și colegii mei de la ziar, țin să subliniez un lucru important. Marele actor Victor Rebengiuc a fost omul de care îmi amintesc că a apărat-o cu sinceritate pe Rona Hartner.

Într-o filmare tv, maestrul Rebengiuc a spus că o cunoștea pe Rona de când era studentă la actorie la UATC, iar el rector. Tânăra ieșea în evidență prin firea ei, prin veselia pe care o afișa și avea un talent deosebit, a descris-o actorul. Și a punctat că a fost o mizerie ceea ce i s-a înscenat Ronei cu președintele Constantinescu, un atac murdar și că nimeni nu a susținut-o, deși e un mare talent.

Talentul l-a demonstrat Rona Hartner în Franța, iar multele articole despre ea din ziare și reviste importante din Paris, când s-a aflat despre moartea sa, o demonstrează cu prisosință. La București, oameni din lumea artistică s-au înghesuit la microfon să facă tot felul de declarații de păreri de rău, să-i laude cariera construită în Franța, deși când era în viață n-au cooptat-o în niciun proiect.

Rona și Cristi, la petrecerea dată în cinstea președintelui Constantinescu

S-a reamintit episodul din anul 1999, cu Corneliu Vadim Tudor care lansase zvonul că Rona Hartner era amanta preşedintelui Emil Constantinescu. După prima declarație, când a detonat „bomba” în presă, Vadim Tudor a ieșit și ne-a arătat un „Jurnal” al tinerei actrițe Rona Hartner.

A spus-o și el, am aflat și noi, jurnaliștii care am făcut investigații în 1999. A povestit și Rona atunci, dar și peste ani, cum de s-a ajuns să se vorbească despre o legătură a ei cu președintele Emil Constantinescu.

«You are my looser»

A fost, de fapt, un moment obișnuit, de după ziua în care Constantinescu a câștigat alegerile (noiembrie 1996), care a fost transformat în cel mai mare scandal politic din anul 1999. Chiar Rona a povestit, peste ani, când a venit într-o vizită în România și a fost invitată într-o emisiune tv:

„Mi-a zis Pațurcă: invită-l pe președinte la dans. Eu aveam un blues, «You are my looser». Nu știam cum s-o mai dau, cum să-i cânt ”Ești ratatul meu”? Și am început să mă dau cu cracii în sus, să fac show, să nu audă textul. Am făcut o diversiune. Toți jurnaliștii au venit în jurul nostru.

Și… s-a terminat piesa, aplauze, poze, nu știu ce. Asta a fost în noiembrie 1996. Tot în noiembrie 1996 am dat castingul pentru Gadjo Dilo (n.r. – film artistic francez). Și m-am mutat în Franța… Dar ce crezi că s-a întâmplat în România?”.

Rona Hartner și Cristian Pațurcă, pe scena Casei de Cultură a Studenților, la sfârșitul anului 1995. Foto: arhiva Simona Ionescu

Ce s-a întâmplat cu adevărat, după ce Corneliu Vadim Tudor a lansat scandalul Amanta președintelui

Atunci când s-a trezit acuzată și terfelită de unul dintre cei mai vocali senatori ai României, scriitor și patron al revistei „România Mare”, Rona Hartner avea 26 de ani.

Fără experiență și încercând să-și croiască o carieră în teatru și film, tânăra actriță nu a știut să gestioneze prea bine situația în care s-a trezit aruncată. Multe zile nu a vrut să vorbească cu presa și toate insistențele mele pe lângă Cristian Pațurcă, să încerce să o convingă pe Rona să stăm de vorbă, nu au avut succes.

În acea perioadă lucram la ziarul Libertatea, conduceam departamentul de investigații, și împreună cu Ana Niță, șefa de la departamentul de divertisment/monden, am pornit să adunăm informații despre acest subiect. Ceea ce scriu acum, se găsește în mare parte în colecția ziarului.

Un jurnal copiat la xerox

Nu puteam să cred ceea ce spunea CV Tudor despre Rona, iar Cristi Pațurcă mi-a povestit despre acel dans nevinovat cu președintele. Nu bănuia nici el cine ar fi putut să-i facă această înscenare Ronei Hartner, fiindcă Vadim susținea că are un Jurnal al actriței în care erau descrise până și locurile și imobilele unde aceasta se întâlnea cu președintele Emil Constantinescu.

O copie a Jurnalului a intrat și în posesia noastră. Erau zeci de pagini scrise de mână, cu tot felul de scheme desenate, despre care se susținea că sunt locurile de întâlnire ale celor doi „amanți”.

Cu acest Jurnal și cu un text scurt pe care mi-l scrisese Rona Hartner în 1995, când am organizat un concert la Casa de Cultură a Studenților, m-am dus la unchiul meu criminalist, ca să-mi facă o expertiză grafoscopică a scrisului.

Opinia lui a fost că sunt elemente comune între cele două scrisuri, dar că nu poate spune cu precizie că e al Ronei deoarece Jurnalul este o copie xerox, nu originalul. Dar mai degrabă ar tinde către un rezultat negativ.

Am reușit să o văd pe Rona în apartamentul părinților ei

Înainte ca Rona Hartner să apară în emisiunea lui Marius Tucă, în 11 ianuarie 1999, la o confruntare cu Corneliu Vadim Tudor, am reușit să aflu adresa la care locuiește actrița, undeva pe Calea Călărași și str. Delea Nouă. Am mers acolo cu un fotoreporter. Scara blocului avea interfon și nimeni din apartament nu ne-a răspuns.

Am avut însă noroc fiindcă pe acea scară locuia chiar un coleg de-al nostru, care ne-a deschis. Apoi, am avut noroc că, atunci când am sunat la ușă, Rona m-a recunoscut deși trecuseră aproape trei ani de la ultima noastră întâlnire față în față. Erau acolo și părinții și sora și fratele Ronei. Cu toții erau foarte nervoși, nu vroiau să vorbească cu presa.

Rona era tensionată, dar își păstra zâmbetul și încerca să-și calmeze tatăl. Mama ei lăcrima și era foarte marcată de mizeria în care fusese târâtă fiica ei. Rona mi i-a prezentat pe frații săi și a făcut precizarea: „Toți avem nume cu litera R, eu, Rinda și Reon, e o tradiție în familie”.

Rona Hartner, speriată de amploare poveștii cu Constantinescu

Le-am spus că și la mine e la fel, noi și cei trei copiii avem toți nume care încep cu litera „S”. A fost momentul care a destins atmosfera. Rona mi-a spus că nu-i nimic adevărat din ce susține Vadim, mi-a povestit despre dansul cu președintele și că ea crede că nu e vizată de acest scandal, că-i o necunoscută în România, ci vizat este Emil Constantinescu.

Rona era atunci la un pas să semneze un alt contract pentru un nou film în Franța. Părinții nu au vrut să ne lase să facem vreo poză în apartament, iar Rona mi-a spus să nu scriu ce am discutat ca pe o declarație a ei, ci ca informație aflată din surse. Era speriată de amploarea poveștii, de faptul că era vizat președintele și ea târâtă în acest scandal politic.

Autoarea Jurnalului era cea mai bună prietenă a Ronei, o regizoare

În cursul investigațiilor făcute de toți colegii, ne-a apărut în peisaj o persoană foarte apropiată Ronei Hartner, despre care mai multe persoane o suspicionau de un oarecare amestec. O chema Tamara Pitei și fusese colegă la UATC cu Rona Hartner, doar că ea a terminat Regia în 1996. Era mai mare ca vârstă decât Rona, cu mai mulți ani.

Am început să ne interesăm de această Tamara Pitei și am aflat că era profesoară la Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” din zona Pipera. Preda engleza, iar informațiile obținute de la unii elevi și profesori se refereau la probleme de ordin psihologic.

A existat și o sesizare la Inspectoratul Școlar București, dar declarația inspectorului șef a închis subiectul. A spus că nu au portiță legală ca să oblige un profesor să facă un control psihologic sau psihiatric, dar a și motivat că există deficit de profesori de engleză.

De asemenea, am aflat că Tamara Pitei regiza piese de teatru la Palatul Copiilor din București, unde lucra cu adolescenți care visau la o carieră artistică. Se lăuda lor cu prietena ei Rona Hartner, actriță și cântăreață, care urma să plece la Paris să joace într-un film.

Și totuși, așa cum aveam să primim confirmarea ulterior, inclusiv de la CV Tudor, Tamara Pitei scrisese din imaginație acel Jurnal. Vadim, când s-a lămurit de eroare, a schimbat scenariul. În locul Ronei, a indicat ca fiind amanta președintelui o doctoriță.

Mama Ronei Hartner a sărit să o bată pe Tamara Pitei

Rona Hartner a plecat în Franța și și-a anunțat familia că va rămâne acolo, că în România nu poate avea viitor după scandalul cu președintele. Nu simțise niciun ajutor din lumea artistică.

Apoi, la Paris avea un iubit, filmul „Gadjo Dilo”, lansat în aprilie 1998, o propulase  și ca actriță și pentru muzica pe care o compusese. Ba chiar se anunța că, în 1999, filmul are șanse mari pentru un premiu Cesare (sinonimul Oscarului). Și chiar a fost premiat filmul pentru coloana sonoră!

Peste câțiva ani, când s-a lămurit că Tamara Pitei îi înscenase toată mizeria cu Jurnalul, a avut loc o întâlnire furtunoasă între ea și membrii familiei Hartner. S-a produs chiar pe terasa Casei de Cultură a Studenților, iar imagina pe care o arăt vorbește de la sine.

Momentul în care Tamara Pitei a scăpat de o chelfăneală pentru ceea ce i-a făcut Ronei Hartner

Mama Ronei s-a repezit să o bată pe Tamara Pitei, iar aceasta s-a refugiat sub masă. Doamna Hartner i-a băgat mâna în păr, dar tatăl Ronei a oprit-o să continue violența. Rona și fratele au intervenit și ei ca să domolească furia mamei care vroia să-și răzbune copila pentru batjocura pe care o îndurase.

Ce a spus Rona despre trădarea prietenei ei

Actrița Rona Hartner a negat tot timpul că ar fi avut vreo relație cu președintele Constantinescu. De câte ori venea în țară și era interpelată de vreun jurnalist, invariabil era întrebată de acest scandal și mai puțin despre cariera ei din Franța. În urmă cu 6-7 luni, a răbufnit în emisiunea lui Denise Rifai. A povestit și despre Tamara Pitei, fără a o nominaliza însă.

”În primul rând, iubitul meu de la Paris m-a părăsit din cauza acestui sex-gate, am pierdut o foarte bună prietenă pentru că ea a scris Jurnalul ca să-mi distrugă relația cu iubitul și am pierdut foarte mult din imaginea mea. Pentru că eu voiam să intru în România numai prin performanțele mele de cinema, de teatru, fusesem la Teatrul Național, și dorința mea era să intru pe acel drum lent.

S-a făcut o ruptură, eu n-am avut niciun premiu în România pentru carieră, pentru nimic, nu sunt percepută ca un artist! Pentru mine este o suferință permanentă, filmele mele din Franța n-au fost difuzate în România, deși aceste filme sunt difuzate în alte țări”, a povestit Rona Hartner, în emisiunea lui Denise Rifai.

„M-am împăcat cu Vadim înainte să moară”

Într-o altă declarație din presă, Rona Hartner a afirmat că Vadim Tudor a fost, la rândul său, înșelat cu privire la autenticitatea jurnalului.

„Și m-am împăcat cu Vadim înainte să moară, în Săptămâna Mare, și mi-a dat cadou niște cărți și am râs despre chestia asta… și asta a fost. A fost o poveste haioasă, dar el a picat mai rău în plasă decât mine”, a spus artista.

Rona a fost dezamăgită de președintele Constantinescu

Nu poate fi încheiată acestă poveste care a marcat destine fără a aminti ce a spus Rona Hartner despre omul pe care l-a apărat cu toată puterea ei în acest scandal prefabricat.

În decembrie 2012, într-un interviu din revista Kamikaze, Rona s-a referit la episodul care a inflamat România în 1999. Pentru prima oară și-a arătat dezamăgirea față de „amantul de la Cotroceni”, cum îi zicea Vadim.

 „Mă și deranjează într-un fel că niciodată, ulterior, Emil Constantinescu nu a luat legătura cu mine, pentru că am fost foarte expusă și am fost foarte atentă la imaginea lui, că era președinte pe vremea aia. Ar fi putut transmite prin cineva mulțumiri că m-am expus.

Pentru mine era un fel de a salva democrația în România când am dat toate interviurile alea în care am spus că nu am fost amanta președintelui. Puteam foarte bine să nici nu apar la televizor, să spun că mi se fâlfâie. Dar pe vremea aia cântasem cu Cristian Pațurcă pentru Bill Clinton și pentru Emil Constantinescu și voiam să îi susțin până la capăt”.

Am povestit toate acestea pentru Rita, fiica Ronei. I-a ales tot un nume cu „R”, ca să păstreze tradiția familiei.

Odihnă veșnică, Rona Hartner! Sunt și oameni care nu te vor uita.