Exclusiv. Ion Cristoiu, un an de război în Ucraina. Zece mari concluzii. România lui Cristache. Video

Sursa: Arhiva EVZ

Odată cu prima salvă de tun, planeta toată pare sa fi pornit într-un maraton al înarmării, fără linie de final. Care sunt lecțiile acestui an sângeros și care este viziunea lui Ion Cristoiu pe mai departe, aflați în Podcast lui Ionuț Cristache. În opinia jurnalistului Ion Cristoiu, războiul din Ucraina a transformat Rusia din putere regională în putere mondială.

În podcast-ul Cristache și Cristoiu, un an de război în Ucraina, s-a discutat despre cât de fragilă este lumea în care trăim şi cât de periculos de aproape poate ajunge el de granițele noastre. Un an de război în care lumea s-a împărțit în două, în care jocul geopolitic a fost resetat și în care perspectiva zilei de mâine pare să excludă, aproape în totalitate, frumosul și necesarul ideal al păcii.

La întrebarea lui Ionuţ Cristache: ce este esențial în afară de evidenta dramă din Ucraina, jurnalistul Ion Cristoiu a răspuns: „a fost un an de pompare în opinia publică a unor iluzii. Prima: iluzia că se termină repede. Doi: că Rusia sucombă în trei zile, că Putin moare, că poporul rus se revoltă și ia cu asalt Kremlinul, iluzia că dacă pompezi miliarde, 160 miliarde în Zelenski, el face ceva. A fost totul o iluzie. Iluzia că Rusia va rămâne izolată, că sancțiunile vor avea eficiență”.

1. Sancțiunile

Şi continuă: Noi suntem într-o lume interconectată, în care așa cum au spus Marx și Lenin, capitalismul înseamnă profit. Am o firmă uriașă care distribuie în Rusia, am făcut rost de spațiu de desfacere. Deodată vine politrucul, Ursula, și din cauza sancțiunilor nu mai am voie. Tot ce au făcut cu sancțiunile este anticapitalist. Atunci încerc să fac 1001 șmecherii să rămân acolo (pe piața din Rusia n.r.). dacă am o firmă uriașă de blugi, spre exemplu, și trăiesc din ea, am găsit Rusia, fac profit, investiții și deodată vine o politrucă, pentru mine, Ursula, și spune că nu mai am voie. Parcă toți cei din presă s-au tâmpit.

Ei nu au dat sancțiuni educative. Dai un val de sancțiuni și spui: pentru că ai atacat, dacă mai faceți un pas și mai vă dăm un val. Pentru ultimele sancțiuni care este justificarea? Trebuia spus: dacă mai faci ceva, te sancționez. Ce e aia ideologic? Trebuie găsite alte mijloace, sancțiunile au fost ineficiente.

Cum poți să fii atât de idiot să crezi că rușii o să se revolte împotriva lui Putin când tu le interzici sportivii

Poți să fii și femeie de serviciu să înțelegi că înainte de a te implica în război trebuie să-ți faci mai multe planuri. Ei s-au dus la improvizație, iluzia că rușii au fost înfrânți pentru că nu au luat Kievul este o escrocherie. Rușii au 20% din teritoriu care a fost anexat, Putin a declarat că acum îl rusifică, adică acolo creează o nouă realitate. Ucrainenii care erau anti-ruși au plecat, au rămas colaboraționiștii, și acolo creezi limbă rusă, școli, nu ai nevoie de trupe. Când vine Zelenski și spune că colaboraționiștii vor fi beliți, ei vor fi principalii lui adversari.

Normal era ca acum, când s-a sărbătorit un an, trebuia să avem următoarea situație militară: Ucraina este în ofensivă de la 30 august și a înaintat X metri, iar trupele rusești se află în defensivă. E o iluzie. În momentul în care iei decizii cum poți să fii atât de idiot (să crezi nr.) că rușii o să se revolte împotriva lui Putin când tu le interzici sportivii? Normal era să crești sindromul Vietnam, să-l convingi pe rus. La început Putin le-a spus că se bat cu Occidentul, iar cei din Occident au început să o facă. Cum să vină Biden din America și să se certe cu Putin? Cine e Putin, o putere regională, mai spune jurnalistul Ion Cristoiu.

Teza lui Cristoiu: războiul din Ucraina a transformat Rusia din putere regională în putere mondială

2.Întoarcerea Rusiei la obiceiurile URSS

Din punct de vedere economic Rusia țaristă, dacă nu era revoluția bolșevică, avea un cuvânt de spus în Europa, era ca Uniunea Europeană fără Anglia. Când a apărut Uniunea Sovietică nu au mai avut drepturi. Asta i-a convenit și Occidentului, care nu a mai avut un concurent economic, dar și Rusiei, care s-a dezvoltat singură.

Acum Vladimir Putin s-a retras din Europa. În istoria ei a fost mereu o pendulare: suntem asiatici sau europeni? Europeni suntem până la Volga, restul, suntem Asia. Atunci unii țari au fost pro-occidentali, alții anti-occidentali. Acum avem în față un eșec al occidentalizării Rusiei, care s-a întors spre răsărit.

Întrebat dacă e păgubos pentru cine izolaționismul rusesc, Ion Cristoiu a spus: „E păgubos pentru Occident pentru că este o piață uriașă de desfacere care scapă de capitalismul occidental”.

3. Au o voce țările baltice

Şi continuă: Când a fost războiul din Irak liderii vestici au zis: Ce căutăm acolo? Europa s-a împărțit în două: cea de vest, care a spus că nu are ce căuta acolo, și cea de est, pro-americană. În cazul de față avem aceeași chestiune. Europa de Est este folosită de americani în bătălia cu vestul. Amenințarea este o chestiune populistă, cei din est folosesc ca scuză pericolul rusesc. America închide ochii la încălcările democrației, nu îi interesează de reguli. Ei închid ochii câtă vreme ești aliatul lor.

Țările baltice comandă vestului ce să facă, nu mai există vocea lui Macron, este un pariu al țărilor din est. Apelul la ce au făcut rușii până nu știu când e populist din perspectiva mea. Roma ne-a cucerit, turcii ne-au cucerit, ungurii. A fost folosită această chestiune.

4. Recunoașterea Rusiei ca mare putere

Rusia acum este pentru Occident înfricoșătoare, criminală, dar sperie. Înainte doar dădea din coadă. În prima fază am avut propaganda războiului din est, așa era și la noi, dacă citești până la (bătălia de la n.r.) Stalingrad, rușii erau idioți, se omorau între ei, etc. După ce a avut loc eșecul de la Stalingrad, a avut loc o schimbare, au devenit periculoși.

Eu nu sunt nici activist, nici propagandist. Calculul, dacă ne uităm cu răceală și luăm în considerare că scopul Rusiei nu a fost cucerirea Kievului, ci a teritoriului pro-rus, de ce ucrainenii au cedat așa ușor? Orice militar, dar nu din cei care vorbesc la televiziuni, îți spune: e mult mai ușor să te aperi metru cu metru. Dacă ei acum erau la 2 km de Crimeea, dacă erau acum cu era cu Bahmutul, la un moment dat opinia publică din Rusia își punea întrebări. Te lași cucerit 20% din teritoriu și după faci contraofensivă? E mult mai greu de cucerit acum.

5. Rolul UE între China și SUA; politica externă și armata proprie

UE a vrut să fie un actor, nu anti-american, un actor. Economic era China – America – UE. Înghesuiți acum prin renunțarea la spațiul rusesc, care înseamnă spațiu de desfacere și materii prime. În acest moment UE încearcă să meargă spre China.

Americanii deja intoxică presa lumii că China vrea să ajute Rusia. UE nu are ce face, suntem capitaliști, nu suntem comuniști, orice om de afaceri vă spune: dacă nu are piață de desfacere dă faliment.

6. Banii americani; Trump le spunea să cumpere arme, Biden a creat premisele

Așa ne-a învățat Marx. În momentul în care acorzi cheltuieli uriașe pentru înarmare, le iei de undeva. Americanii au spus că se înarmează ca să-i protejeze pe europeni.

Trump spunea că pe linia de demarcație cu Coreea de Sud sunt 40.000 de soldați ca să nu fie invadați de cei din nord, iar cei din Coreea de sud fac tablete, deci concurență. Toată această înarmare se face cu bani de la buget, de la protecție sociale, etc.

7. Înarmarea; toată lumea aplaudă înarmarea în Europa, nu se vorbește despre pace

Este inimaginabil. În perioada postbelică, în Occident, au fost mișcări împotriva înarmării, pentru pace. Acum nu mai există așa ceva, toată lumea vrea război pentru că nu l-au trăit. Reportajele din Ucraina, cu mici excepții, sunt false. Ele nu arată războiul.

8. Liberatea de expresie a fost atacată; articolul lui Hersh despre Nord Stream II

În timpul celei mai dure perioade din Războiul Rece, articolului lui Hersh arăta că CIA a făcut ilegalități în numele luptei împotriva Uniunii Sovietice. O anchetă în așa fel încât comisia senatorială a dezvăluit într-un raport și a denunțat lovitura de stat din Chile.

În timpul războiului din Vietnam, care a fost susținut de președinții americani, era lupta împotriva comunismului. Era cineva în SUA, jurnalist, să fie de acord cu războiul din Vietnam? Acum toată lumea este de acord cu războiul.

Misiunea jurnalistului adevărat este de a fi obiectiv și de a nu fi activist. Este o crimă ce se face. Am avut un discurs al lui Putin adresat poporului rus, misiunea jurnalistului era să vadă ce a urmărit, ce a obținut și ce influență are în acest moment asupra războiului. Ce e aia „discurs delirant”? Delirant că zice că Occidentul este de vină pentru război?

9. Propaganda

În ani 2000 am luat pe rând candidații la prezidențiale și aveam întrebarea „Cum?”. Citesc că Rusia vrea să destabilizeze Moldova. Întreb „cum?”. Ce e aia propaganda rusă? În România cum se desfășoară concret propaganda rusă? Ionuţ Cristache: Sputnik, Șoșoacă, institutul rusesc închis de SRI) Chiar ne cred tâmpiți? Video.