Invitat la podcastul EVZ-Play, prezentat de Robert Turcescu, maestrul Ion Cristoiu a oferit o analiză în stilu-i caracteristic situaţia legată de refuzul Austriei privind admiterea noastră în spațiul Schengen.
Un oficial guvernamental a declarat că vom negocia intrarea în Schengen până la ultimul moment, potrivit lui Robert Turcescu, însă Ion Cristoiu a fost de părere că termenul „negociere” în sine este indignant, mai ales în contextul în care a apărut în discursul președintelui, iar după părerea jurnalistului, a fost o greșeală fatală și un gest „neromânesc”.
„Forțarea votului ar fi fost periculoasă în anii anteriori pentru că dacă te respinge numai ai dreptul pentru cinci ani. Asta este o prostie și a doua cea mai mare care ar fi trebuit să fi indignat opinia publică este declarația lui Iohannis de negociere, ce să negociezi, puteai să spui că continui să-i convingi. Asta este o chestie neromânească.
Civilizația occidentală nu cuprinde negocierea, probabil că calculul este acesta ca să se supună la vot și să se dea și un comunicat la vălmășeală, se va discuta situația în martie. Puterea de la București este înghesuită și din faptul că partidul cancelarului face parte din PPE, dacă ați observat și PSD și REPER și ISR atacă pe acest fond, familiile noastre politice au fost de acord, voi aveți o problemă cu familia voastră politică, nu se încearcă o decizie cu o anexă.
„La toate televiziunile, va apărea victorie”
Decizia poate fi - și vom mai discuta în ianuarie și atunci imediat - la toate televiziunile va apărea victorie. Această imbecilitate românească de intram noi fără Bulgaria este o imbecilitate pentru că în momentul în care le decuplezi, nicio mare putere nu are interesul decuplării, în momentul în care ai spus că România este admisă și Bulgaria nu, scepticismul adică pro-rusismul din Bulgaria crește înfiorător.
Dacă nu intră amândouă nu este nici o problemă. Dar decuplarea înseamnă construirea Schengenului pe Dunăre. Decizia a fost întotdeauna Bulgaria și România, dacă mâine s-ar hotărî, ceea ce nu cred, că intră numai România, intrăm acum teoretic până terminăm de făcut și ne costă de ne rupe. Trebuie să faci Schengen pe Dunăre pe Bulgaria, trebuie să vină o comisie și peste un an se hotărăște să intre și Bulgaria. Și aici ajungem și la interesele Austriei”, a spus Ion Cristoiu.
„Iohannis a pariat prea mult”
Jurnalistul este convins că în spatele refuzului Austriei există alte motive și, în realitate, nu ar avea nicio legătură cu Rusia ci mai degrabă cu marile puteri, adăugând că, în cazul în care România nu va intra în Schengen, eșecul nu va fi din vina Austriei ci din vina marilor puteri, pentru ca nu i-au strâns cu ușa pe austrieci. Totodată, acesta a adăugat că Iohannis a pariat prea mult și s-a bazat pe rolul „de fată în casă a lui Zelenski”, crezând că imaginea actuală a României în contextul războiului ar deschide de la sine intrarea în Schengen.
„Iohannis a pariat prea mult. Problema este astfel: avem un război, marile puteri occidentale și Rusia, Rusia joacă o carte, cartea ei este ca Austria să nu primească cele două țări. Austria riscă un intreg tărăboi, nu noi trebuie să convingem Austria, ei ne-au promis dar nu au rezolvat-o. Dacă nu cumva ei au făcut asta. N-ar fi normal ca toți ăia să dea un ultimatum Austriei.
„Extinderea spațiului Schengen nu este o inițiativă românească”
Extinderea spațiului Schengen nu este o inițiativă românească, pentru noi Schengen era terminat, pentru Bulgaria, Croația, pentru că migrația care este tot mai mare, o problemă vitală. Eu cred că fie a fost o înțelegere a lui Iohannis cu liderii europeni, fie o credință a lui că cu cât noi suntem mai fată în casa lui Zelenski cu atât ei ne vor admite, a fost un fel de troc. Când se va dezvălui când n-o să mai fie Iohannis președinte veți vedea cât ne-a costat. Noi am fost pe locul 3 nu 5 în finanțarea Ucrainei.
Aici avem o problemă, eu exclud din start ideea de Rusia, în spatele Austriei sunt alți, eu cred că și americanii, cred ca Austria are o garanție. E aproape sigur, dacă noi nu suntem admiși, eșecul este al marilor puteri” a mai adăugat Ion Cristoiu.