Exclusiv. Încrengături dubioase la Aeroportul Otopeni. Reacția SRI

Exclusiv. Încrengături dubioase la Aeroportul Otopeni. Reacția SRI Aeroport Otopeni Sursa foto: EVZ

Evz.ro a aflat detalii în exclusivitate dintr-o anchetă care scoate la iveală încrengături dubioase la Aeroportul Henri Coandă Otopeni

Așa cum a explicat un ofițer care știa despre acest caz, exclusiv pentru evz.ro, încă de anul trecut pe interceptările surprinse de către ofițerii Direcției de Oprațiuni Speciale ar fi apărut, surpriză, și doi lucrători SRI.

Alertă la Aeroportul din Otopeni: Nicio cursă nu a decolat!

„Au picat pe interceptări. În aeroport nu are ce să caute Armata sau ISU. Compania are pompierii ei. La control sunt cei de la Poliția de Frontieră și cei de la SRI. Acum sunt la audieri, la sediul SRPT. Pe baza probelor, procurorul le dă mandat de reținere”, a explicat ofițerul. Cei doi subofițeri SRI lucrau, susține aceeași sursă, în zona aeroportuară și au domiciliul în județul Ilfov.

Ne puteți urmări și pe Google News

Între timp, pe surse, s-a transmis că ar fi anchetați militari ai Ministerului Apărării Naționale (MApN) și lucrători ai ISU București-Ilfov, tot militari fiind. În urma informațiilor oficiale furnizate de Poliția Capitalei, am încercat să dezlegăm misterul. Responsabilii din MApN ne-au spus că nu au primit, până  joi seara, nicio informare de la procuror, legată de anchetarea vreunui militar. La fel și cei de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Nici de la SRI nu știau de vreo astfel de informare. „Procurorul de caz nu este obligat să informeze instituțiile decât după finalizarea cercetărilor”, au transmis responsabili militari chestionați de evz.ro. Ovidiu Marincea, purtătorul de cuvânt al SRI, a negat vehement implicarea lucrătorilor SRI în acest caz.

„Infirm că este vreun angajat SRI acuzat de ceva în acest dosar”, a transmis, pentru evz.ro, Ovidiu Marincea.