Inechitățile dintre bogați și săraci, dintre potenții lumii și obidiți se adâncesc odată cu criza ecologică de proporții istorice pe care o traversăm. Cât este de autentic discursul Sfintei Greta și a bogaților lumii, care deplâng la unison încălzirea globală? Podcastul EVZ Play de miercuri a găzduit o întâlnire de excepție între două voci ale mediului academic românesc, Alexandru Mironov și Mirel Palada.
Ce e adevărat şi ce e denaturat în isteria mondială despre ecologism şi încălzirea globală? Invitații jurnalistului Robert Turcescu, scriitorul și publicistul pe teme de știință Alexandru Mironov și sociologul și profesorul Mirel Palada au primit provocarea și au comentat câtă eco-ipocrizie ascunde de fapt mișcarea ecologică globală.
„Adevărata revoluție industrială este cea a petrolului"
Pornind de la recentul COP 26 de la Glasgow, cel mai mare summit anual dedicat climei planetare, invitații au explicat ce se ascunde în spatele poziției celor mai importanți actori globali ai momentului.
Mirel Palada a atras atenția că adevarată revoluție industrială nu a fost cea începută acum două secole în Marea Britanie, ci este cea a petrolului. Controlul energiei este adevărata dictatură globală, crede specialistul. Englezii și-au exportat poluarea în China, crede acesta, continuând: „China a învins, dar s-a învins și pe sine".
Palada: Pe îmbuibații din Nord nu-i scutură nimeni?
„Ne-am așezat prea târziu la masă. România nu mai contează azi ca influență. Ei sunt prea îmbuibați. Pe îmbuibații din Nord nu-i scutură nimeni? Vine Greta (n.r. - Greta Thunberg) trotineta să ne trimită în coteț? Mai întâi să-și facă ea și îmbuibații ei penitență", a mai spus Mirel Palada. Specialistul se întreabă dacă noi înțelegem cu adevărat resursele naturale ale planetei.
Pe de altă parte Alexandru Mironov își pune speranța într-un nou val de politicieni care să fie formați de Angela Merkel. „S-a născut deja o nouă păcăleală geostrategică", a replicat Palada, foarte sceptic în legătură cu direcția forței ideologice a ecologiștilor. „Discursul ecologist e corect și pertinent, dar poate fi exploatat ideologic. Autocrația nu e o soluție. Totul pornește de la manipulare. Sunt ipoteze științifice care s-au dovedit false. Discursul ideologic insuficient înțeles poate fi folosit ca bâtă ideologică", a punctat Palada.
Alexandru Mironov anticipează că omenirea va arăta cu totul altfel în următoarea sută de ani, iar în 2080 un procent de 80% dintre bebeluși vor fi metiși. Va fi o renaștere, crede Mironov.
Ediția completă a podcastului poate fi vizionată aici: