Exclusiv. Guvernul, atacat în teritoriu. Tertipul PSD care-i dă fiori lui Orban

Exclusiv. Guvernul, atacat în teritoriu. Tertipul PSD care-i dă fiori lui Orban

Foștii prefecți numiți în funcție de PSD și destituiți de Guvernul liberal doresc să-și primească funcțiile înapoi. Cu atât mai mult cu cât ne aflăm în an electoral. Drept urmare, au înaintat o plângere prealabilă premierului prin care solicită să fie repuși în funcție.

În caz contrar, ei amenință cu deschiderea unui proces. Într-o declarație pentru Evenimentul Zilei, prim-ministrul Ludovic Orban a precizat că este vorba de un tertip pus la cale de PSD în scopul blocării activității Cabinetului pe care îl conduce.

Mai mulți prefecți numiți de PSD, printre care cei de Buzău, Mehedinți, Prahova, Iasi, Brasov și Hunedoara,  care au fost înlocuiți de noul Guvern după preluarea puterii de PNL doresc să-și recapete funcțiile. Atât pentru ei cât și pentru ceilalți colegi susținuți de social-democrați, care se află în aceeași situație.

Drept urmare, ei au transmis Guvernului, mai exact premierului Ludovic Orban, o plângere prealabilă în care solicită anularea hotărârilor de guvern prin care au fost revocați din funcție cei 31 de prefecți și subprefecți ai PSD. Aceștia susțin că înlocuirea lor reprezintă un „abuz de putere”, având în vedere că s-a făcut exclusiv pe criterii politice, deși funcția de prefect a fost asimilată funcțiilor publice încă din 2003. În cazul în care nu vor da curs solicitării lor, semnatarii plângerii amenință Guvernul cu un proces în intanță.

Într-o declarație dată în exclusivitate Evenimentului Zilei, premierul Ludovic Orban a precizat că prefecții nu au dreptate în plângerea pe care au formulat-o și nu vor avea câștig de cauză. El a spus că fiecare Guvern lucrează cu proprii prefecți, așa a făcut și PSD, astfel că era normal să fie înlocuiți.

„Fiecare Guvern lucrează cu proprii prefecți și era normal ca cei ai PSD să fie schimbați. Ei nu sunt înalți funcționari publici și nu au ocupat aceste funcții prin concurs ci prin numire”, a declarat Ludovic Orban.

Miza este suspendarea revocării prefecților

Premierul a sublinat, pentru Evenimentul Zilei, că demersul foștilor prefecți este un tertip la care au apelat cei din PSD pentru a bloca activitatea Guvernului și implementarea deciziilor sale la nivel teritorial.

„Probabil că au fost consiliați de PSD și au inițiat acest demers pentru a bloca activitatea Guvernului. Este un tertip din cele la care apelează cei din PSD prin care vor să pună bețe actualei guvernări liberale”, a arătat Orban pentru Evenimentul Zilei.

În cazul deschiderii unei acțiuni în instanță, foștii prefecți ar putea cere și, probabil, chiar o vor face, suspendarea actelor normative prin care au fost schimbați din funcții până la finalizarea procesului.

Acest lucru presupune revenirea pe funcții, cu titlu provizoriu, până când va fi dată o hotărâre judecătorească definitivă.

Or, având în vedere că în 2020 sunt prevăzute două rânduri de alegeri, locale și parlamentare, acest lucru ar fi de mare ajutor PSD. Conform legii, Prefecții, ca reprezentanți ai Guvernului în teritoriu, sunt cei care coordonează organizarea alegerilor la nivel județean.

Deja există un precedent în cazul lui Andrei Tinu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie. El l-a dat în judecată pe Ludovic Orban, pe motiv că ar fi fost demis ilegal, iar până la finalizarea judecății, Curtea de Apel București a dispus suspendarea deciziei prin care a fost destituit.