Dialogul cu scriitoarea și jurnalista Doina Jela, cercetătoarea care l-a adus în fața României postdecembriste pe Franț Țandără (torționarul care după ce și-a ucis tatăl cu toporul a devenit una dintre îngrozitoarele unelte de tortură ale comuniștilor), a fost prilejuit de (re)publicarea unei cărți-document pentru istoria recentă a României: Drumul Damascului. Spovedania unui torționar (Corint, 2019).
Cine a fost torționarul Franț Țandără?
„Au fost în el doi oameni: unul care în urmă cu patruzeci de ani a omorât peste o sută de oameni și încă unul care a așteptat căderea comunismului pentru a mărturisi aceste crime și pentru a declanșa un proces în care el să fie martorul principal” - Doina Jela. „Franț Țandără era convins că nu merită iertarea. Căuta doar liniștea, împăcarea cu sine” - Doina Jela.
Voluptatea cruzimii
„Pentru a înțelege contextul vremurilor și acțiunilor lui Țandără m-am documentat enorm. Am vorbit inclusiv cu mai mulți torționari occidentali care au torturat teroriști, aveau - cum s-ar spune - o misiune nobilă, de prevenire a unor atentate etc. Eh, mi-au spus că tortura trebuia să dureze foarte puțin, pentru că altfel s-ar fi intoxicat cu propria cruzime” - Doina Jela.
În ce sens?
„Ajungeau la un soi de voluptate a cruzimii! Tortura devenea pentru ei ca un drog. Erau îngroziți de propria lor plăcere pe care o încercau când chinuiau teroriști” - Doina Jela.
„Franț Țandără avea un fel de credință în Dumnezeu, dar într-un soi de Dumnezeu pedepsitor”. Mărturia terifiantă a lui Franț Țandără va continua aici, la Evz TV, cu dezvăluiri șocante despre perioada de început a regimului comunist în România și, mai ales, cu amănunte puțin sau deloc cunoscute legate de metodele barbare prin care „dracii roșii” au eliminat din viață - da, chiar așa! - floarea intelectualității noastre interbelice.