EXCLUSIV EVZ. Mărturie de la Oslo: „Oamenii sunt îngroziţi”

EXCLUSIV EVZ. Mărturie de la Oslo: „Oamenii sunt îngroziţi”

Luna trecută, Anja Bing Vangsnes se afla la studii în România şi era un om liniştit. Astăzi este în Oslo şi ne-a mărturisit că e în stare de şoc după atentatul cu bombă.

Evenimentele de azi au suprins-o într-o clădire situată la mai puţin de 100 de metri de locul producerii deflagraţiei. „Iniţial, după explozia care ne-a speriat teribil, nu am putut vedea mare lucru din locul unde mă aflam. Doar fum”, a povestit Anja, pentru EVZ. Ca şi alţi colegi de la firma la care lucrează, ea a ales să părăsească rapid clădirea şi să se îndrepte spre casă. Asta deşi putea rămâne în subsolul imobilului, ce poate servi ca adăpost în astfel de situaţii.

„Oamenii sunt îngroziţi. Sunt încă şocată. Străzile sunt pline de poliţişti şi de ambulanţe. Sunt cioburi peste tot”, ne-a spus tânăra, la scurt timp după ce a ajuns acasă. Acum stă cu inima cât un purice şi se uită la televizor. Încearcă se înţeleagă ce s-a întâmplat, care sunt motivele pentru care teroriştii au lovit Norvegia. Îi vin în minte câteva: „Suntem stat membru NATO, avem soldaţi în Afganistan, suntem implicaţi în campania din Libia împotriva lui Muammar Gaddafi”.

Ca şi Anja Bing Vangsnes, mulţi locuitori ai capitalei norvegiene îşi fac griji pentru zilele care vor urma. Poliţia le-a transmis să rămână în case şi tot ce le rămâne de făcut este să rămână cu ochii pe televiziunile de ştiri şi pe site-urile marilor ziare din Norvegia şi din lume. O explozie puternică a avut loc astăzi lângă sediul guvernului norvegian, din Oslo, cel puţin 7 persoane pierzându-şi viaţa şi alte câteva zeci fiind rănite, informează Reuters.

Ne puteți urmări și pe Google News