Recent, a ieșit la iveală un fapt incredibil: strânsa legătură dintre unii dintre angajații Penitenciarului Giurgiu și mai mulți infractori, cercetați și arestați pentru trafic de persoane.
Este vorba de cms.șef Alina-Ionela Gheorghișor, director-adjunct ”Educație și Asistență Psihosocială”, și de unul dintre subordonații săi, psihologul Ionuț Mogîldea, șef al aceluiași serviciu, care își petreceau, relaxați, vacanțele cu personaje care au aruncat fete în sclavie sexuală. Prietenia dintre polițiști și infractori nu este întâmplătoare, ci ea este bazată pe strânse legături de rudenie, așa cum ne-au dezvăluit surse din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor. În marea familie polițiști-infractori sun nași, fini, surori, cumnați și nepoți.
La o primă vedere s-ar putea crede, pe bună dreptate, că prietenia dintre cei doi polițiști de penitenciar cu funcții de conducere și cei inculpați într-un dosar al procurorilor DIICOT în care s-au făcut cercetări pentru trafic de minori este rodul vreunui anturaj dubios pe care toți l-ar fi frecventat. Mai mult sau mai puțin întâmplător. Ei bine, lucrurile nu stau chiar așa. Legăturile primejdioase dintre cei ce îmbracă haina statului și personajele arestate ulterior - alături de care s-au fotografiat în vacanțele petrecute împreună, depășesc granițele unei strânse prietenii. Și asta pentru că petrecerile, mesele și vacanțele au fost, de fapt, organizate în familie! Între nași, fini, frați, surori, nepoți și cumnați!
Șef de pușcărie, rudă prin alianță cu traficanții de minore
Cms.șef Alina-Ionela Gheorghișor - șefa directă a cms.șef Ionuț Mogîldea pe linie de educație și asistență psihosocială -, a întărit relația de serviciu cu psihologul din subordinea ei cu o legătură specială, una spirituală. În urmă cu aproximativ doi ani, directorul adjunct al pușcăriei Giurgiu și soțul acesteia, Dan, au devenit nașii soților Mogîldea.
Nimic anormal până în acest moment. Numai că, atunci, șefa de pușcărie a intrat într-o familie ai căror membri aveau să fie implicați în comiterea unor grave infracțiuni: exploatarea unor fete minore pe care le-au obligat să se prostitueze. Fapte care au fost certate de procurorii DIICOT și care s-au lăsat, la finele anului tecut, cu arestări pentru unii dintre membrii rețelei de proxeneți - surori, cumnați și nepoți ai psihologului de penitenciar Mogîldea.
Sora, cumnatul și nepotul psihologului-polițist de la Penitenciarul Giurgiu, arestați
”Legăturile acestui grup, ale acestei familii în care sunt polițiști de penitenciare și infractori arestați pentru trafic de minore, sunt de rudenie. Printre cei arestați sunt Petronela Mogîldea (sora psihologului-șef de la ”Educație de la Giurgiu), Florin Marian Ștefan (bărbatul Petronelei, adică cumnatul polițistului de penitenciare) și Alexandru Marian Ștefan (fiul surorii sale și al lui Florin, deci nepotul ofițerului). În toată povestea de familie, directorul adjunct al Penitenciarului Rahova este nașul cms.șef Mogîldea, subalternul ei. Ea și soțul ei, Dan - fost ofițer SIE, pensionat, acum angajat la Primăria Giurgiu ca șef la ”Mangementul Situațiilor de Urență” -, l-au cununat. Adică este rudă prin alianță cu toți infractorii din acea familie”, ne-au explicat surse din Administrația Națională a Penitenciarelor cum stau lucruile în familia polițiști-infracori.
După arestare, vreo lună, o lună și jumătatate, cei doi șefi din cadrul închisorii Giurgiu - comisarii șefi Gheorghișor și Mogîldea -, le-au avut în custodie pe neamurile lor. Rude de sânge sau prin alianță. Cel mai probabil, polițiștii s-au ocupat de reintegrarea lor din punct de vedere al educației, de refacerea psihicului acestora și le-au oferit, în consecință, sfaturi profesioniste. Acum, Marian Florin Ștefan - cumnatul psihologului Mogîldea -, este încarcerat la Rahova, în camera E2.45 unde a ajuns prin transfer de la la pușcăria Giurgiu. Și fiul acestuia, cercetat pentru trafic de minore - Alexandru Marian Ștefan -, nepotul cms.șef Mogîldea, e tot la Rahova. Ceva mai bine este Petronela Mogîldea, soția lui Marian și sora aceluiași ofițer psiholog -, care este arestată la domiciliu.nToți se află încă sub putrea mandetelor de arestare preventivă.
”Deocamdată, vorbim doar de o chestiune de moralitate”
”Firește, va fi o anchetă internă cu privire la toată această poveste. Dacă o să fie descoperite indicii că ofițerii de penitenciar care le sunt rude de sânge sau prin alianță i-au favorizat în vreun fel fie prin rapoartele făcute, fie prin oferirea unui regim de detenție preferențial sau a unor calificative favorabile nemeritate, lucrurile pot căpăta o turnură penală. Atunci s-ar putea să intre pe fir procurorii, iar cercetarea ar putrea să vizeze abuzul în serviciu, favorizarea infractorului sau chiar corupția. Dar, deocamdată, vorbim doar de o chestiune de moralitate. O strânsă legătură de familie ai căror membri, polițiști și rudele lor arestate ulterior, își faceau vacanțele împreună”, ne-au mai explicat sursele citate.