Evenimentul Zilei > Actualitate > EXCLUSIV EVZ. Dinu Patriciu: „În ceea ce mă priveşte, politica este o dezamăgire”| VIDEO
EXCLUSIV EVZ. Dinu Patriciu: „În ceea ce mă priveşte, politica este o dezamăgire”| VIDEO

EXCLUSIV EVZ. Dinu Patriciu: „În ceea ce mă priveşte, politica este o dezamăgire”| VIDEO

INCOMPATIBILITATE. Într-un interviu, acordat în exclusivitate pentru "Evenimentul zilei", Dinu Patriciu susţine că plitica și poziția sa actuală nu sunt compatibile fiindca oamenii vor vedea întotdeauna oligarhul, mogulul, hoțul într-un om care s-a realizat din punct de vedere material. “Noi nu avem o mitologie a succesului. Dimpotrivă, batjocorim succesul”, spune Dinu Patriciu

La vârsta de doar 60 de ani şi cu o singură nepoată (Carolina, care trăieşte în România – n.r.), Dinu Patriciu ar fi codaş în oricare dintre comunele patriei noastre, vivace şi, parţial, alcoolizate. În alte medii el este privit mai bine. De peste 20 de ani este în centrul atenţiei. Numărul de pagini scrise, în legătură cu el, pare mai mare decât cele referitoare la Honore de Balzac, incluzând şi opera marelui prozator francez. În anumite medii politice există părerea că România depinde, câteodată, de Dinu Patriciu nu numai pentru că el este foarte bogat şi, de ceva vreme, cel mai bogat dintre noi. Călătoreşte mult, are relaţii în cele mai diferite cercuri politice şi financiare.

Între timp imaginea lui s-a "cuminţit". Toţi banii lui au carte de indentitate. Trăieşte prin avioane "intercontinentale" sau în pinacoteca din casa şi birourile lui. În weekendurile când este în ţară devine un "devorator" al celei de-a şaptea arte mergând la cinematografele din mall pentru două sau chiar trei filme pe seară. Fără bodyguard sau alte măsuri de securitate. Doar cu familia şi prietenii. Este un om rasat, sănătos, născut pentru a-i trezi la viaţă pe cei din jur. De ceva vreme Dinu Patriciu şi preşedintele Traian Băsescu parcă se ignoră. Sau poate relaţia lor a devenit ceva mai bună. Dacă asta chiar s-ar întâmpla, viaţa din România are şanse de a se îndrepta spre normal. Ne-am propus să aflăm amănunte.

EVZ: Cum comentaţi declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu că, în ciuda unei proaste relaţii pe care o aveţi cu el, nu poate să nu recunoască că sunteţi un liberal autentic?
Dinu Patriciu:
Uite, eu din 1990, când spuneam că trebuie tăiată coada câinelui dintr-o dată, nu mi-am schimbat punctele de vedere. Şi azi sunt convins că am încercat de multe ori să tăiem coada câinelui, dar, din păcate, nu transversal, ci pe lung. Ne chinuim de 20 de ani, într-o tranziţie perpetuă, pentru că nu avem curajul de a o rupe cu trecutul. Iar trecutul înseamnă nu numai comunismul, ci şi toate mentalităţile legate de statul paternalist, de statul social, care îşi ţine cetăţenii în stare de iobăgie prin tot felul de ajutoare mai mult sau mai puţin justificate. Atâta vreme cât vom mai păstra modelul care a devenit între timp al lui Bismarck, de stat paternalist pornit de la cel feudal european, nu o să creştem aşa cum ar trebui. Or, astăzi există, pentru orice societate care doreşte să se dezvolte, două comandamente: creşterea economică şi locurile de muncă. Nu există nimic mai important decât acestea două. În englezeşte, "growth and jobs". Or, asta nu înseamnă nici asistenţă socială, nici locuri de muncă create de către stat, ci însemnă competiţie, înseamnă piaţă liberă, înseamnă libertate de întreprindere, de expresie şi de posesie. Înseamnă libertatea cât mai deplină şi retragerea statului în rolul de mediator. Acum, de ce preşedintele jucător crede că un adept al statului mediator gândeşte la fel cu domnia sa? N-aş putea să vă spun cu siguranţă.

Am fost persecutat de Traian Băsescu

Ce ar trebui să se întâmple ca să vă împăcaţi cu şeful statului?
Eu nu m-am certat niciodată cu Traian Băsescu. Dar am convingerea că am fost persecutat de Traian Băsescu pentru că această idee fixă, pe care a avut-o mai ales în primii lui ani de guvernare, când se lupta ca şi partidul comunist chinez cu tigri de hârtie (râde), l-a făcut să creadă că poate chiar popula ţepele din Piaţa Victoriei cu oameni nevinovaţi. Ceea ce n-a ţinut. Dar atunci m-am simţit umilit de faptul că sunt amestecat cu tot felul de pungaşi. Treabă care în mentalitatea publică s-a păstrat.

Vi se pare că butada "Ruşine, Dinu Patriciu" v-a afectat sau v-a ajutat?
Atunci m-a afectat, pentru că ştiam că spun adevărul.

Apoi?
Apoi m-am liniştit. Aşa cum m-am liniştit şi după ce am dormit o noapte în puşcărie.

Aţi dormit?
Da, eram foarte obosit.

Singur în cameră?
Mai era un hacker. Mi-a dat o sticlă de lapte şi mi-a explicat de ce trebuie ţinută sticla de plastic în gaura WC-ului. Ca să nu iasă şobolanii.

L-aţi mai văzut după aceea?
Nu, niciodată.

Revenind la Băsescu, ce ar trebui să se întâmple ca să conlucraţi cu el?
Nu ştiu. Eu am un pragmatism al meu, care mă face să trec peste orice. Dacă scopul pentru care o fac corespunde atât propriului cod etic, cât şi unui scop general. De aceea niciodată n-am considerat adversităţile duşmănii. Dar nimic nu mă îndreptăţeşte să cred că, deocamdată, preşedintele Băsescu, care-şi face duşmani cât cuprinde, cu o viteză incredibilă, gândeşte la fel.

Care e relaţia cu Crin Antonescu?
Este o relaţie, uman, foarte bună. Dar ne despart nişte… nici măcar n-aş spune gânduri politice diferite… ci, un mod de acţiune. Eu nu cred că alianţa struţo-cămilă între socialişti şi liberali poate aduce ceva bun acestei ţări astăzi, dacă nu este dominată de liberali. Folosirea PSD-ului ca masă de manevră ar fi ceea ce PNL-ul ar fi trebuit să facă. Că e în stare sau nu, asta este cu totul altă problemă. În orice caz, gândirea de tip socialist nu mai are ce căuta în Europa astăzi. Nimeni în lume nu are nevoie de încă un stat eşuat. Nimeni nu va ajuta, atâta vreme cât împrumutăm un model care e muribund. Nimeni nu are nevoie să îşi ia încă o bătaie de cap în momentul în care e de finanţat un stat cvasicomunist, cum a fost Grecia. Când spun cvasicomunist mă refer că nu puteai să dai afară niciun funcţionar de stat, prin lege, că toţi aveau joburi la stat şi în sectorul privat, că nimeni nu plătea impozite, că se inventau joburi fictive în toate domeniile. Grecia, stat pseudocomunist, Italia, stat populist, Spania, guvernată de socialişti în ultimele două legislaturi, ajunsă un stat asistenţial, Portugalia, care după căderea lui Salazar are tot spectrul politic deviat către stânga. Iată cum toate statele cu orientare socială îşi dau duhul. Iar noi adoptăm cu vigoare acelaşi model. Unii dintre noi? Aş spune toţi. Pentru că spectrul politic la noi e de aceeaşi culoare. E gri.

Oligarhul nu are grijă de fiecare găină din ograda lui

Cum comentaţi atacurile din ziarul "Adevărul" la adresa preşedintelui PNL? Nu a existat niciun fel de atac. Ziarul "Adevărul" încearcă să fie un ziar echilibrat, neutru, cum o numesc eu "o doamnă gri", după modelul din "New York Times", "doamna gri a jurnalisticii americane". Este un ziar care nu interpretează, ci prezintă. Cel mult editorialiştii îşi prezintă propriile puncte de vedere ce pot fi şi divergente.

Soţia lui Crin Antonescu, Adina Vălean, îşi menţine consultanţa la firmele dvs.?
Nu. A avut o consultanţă cu una dintre firmele care fac parte din grupul meu, dar trebuie să vă spun un lucru. Nu eu conduc aceste firme. Fiecare dintre ele este autonomă. Pentru că lumea vede oligarhii fie ca pe un moşier, fie ca pe un gospodar care are grijă de fiecare găină din coteţ, dar nu este aşa.

Dar cum este, în cazul dvs.?
Eu zic mereu că există trei tipuri de companii şi nu mai multe. Există turma, haita şi stolul. Turma are un cioban, sau un lider măgar, după care oile se iau. Voinţa conducătorului este literă de lege şi toţi execută. Acesta este un tip de firmă foarte răspândit în capitalism, dar care poate supra vieţui şi într-o societate mai complexă: foarte multe dintre firmele de familie care caracterizează economia occidentală sunt născute de antreprenori după cel de-al Doilea Război Mondial, care au condus timp de o generaţie aceste corporaţii. Ele, însă, la a doua generaţie încep să se dizolve sau devin publice. A doua generaţie de antreprenori este ca o haită de lupi tineri care-i urmăresc pe cei bătrâni să le ia gâtul. Este un model de corporaţie pe care îl regăsiţi în mari multinaţionale, bănci de investiţii şi în corporaţii de toate felurile. Chiar prin statutul corporaţiei se încurajează această com petiţie între lupi. Este şi o chestiune de control şi este un element care dinamizează ac ti vi tatea corporaţiei. Pe baza unor reguli simple, toţi membrii unui stol se mişcă în aceeaşi direcţie. Stolul are câteva motivaţii foarte simple, frica şi foamea fiind cele esenţiale. Toţi indivizii se mişcă în aceeaşi direcţie. În corporaţiile industriale se găseşte, de multe ori, acest tip de organizaţie.

V-a sugerat Crin Antonescu să părăsiţi partidul?
Nu, este o speculaţie. Doar într-un partid comunist se poate întâmpla să fii dat afară pentru că gândeşti altfel decât şeful. Se mai întâmplă, dar este ceva greşit. Eu am mai fost exmatriculat de câteva ori din diverse partide.

Cine va câştiga prezidenţialele?
Niciunul dintre candidaţii care au început să alerge înainte de vreme.

Veţi candida?
Nu, nu mă interesează nicio funcţie publică electivă. Eu îmi văd de ale mele.

Preţul petrolului, nici mama Omida nu-l poate spune

Cum mai merg afacerile, că tot am ieşit din recesiune?
Am scăpat doar dintr-o etapă a crizei. Din păcate, nu am ieşit din recesiune, Europa tocmai se pregăteşte să intre în criză. Nimic nu arată că liderii europeni au ajuns la o înţelegere care să salveze continentul de la această primejdie. Această înţelegere ar presupune sacrificii politice din partea tuturor actorilor principali. Aceştia sunt însă mai preocupaţi mai degrabă de imagine decât de rezultate concrete. În ceea ce priveşte afacerile mele, în presă am creat un miriapod. Are foarte multe picioruşe şi, de aceea, se mişcă.

Cum va evolua economia de piaţă pe termen mediu şi la ce valoare va ajunge preţul petrolului?
Nu, chestia cu preţul petrolului, nici mama Omida nu o poate spune. Dacă ar şti-o cineva, ar câştiga mulţi bani. Dar evident că preţul materiilor prime, într-o perioadă inflaţio nistă, ca cea în care am intrat, şi de fapt soluţia crizei nu este decât inflaţia, inflaţia controlată, de altfel, rezervele federale americane au început să aplice această soluţie, tipărirea de bani nu este altceva decât declanşarea controlată a inflaţiei pentru resorbirea datoriilor enorme. Pe cap de pământean, 56.000 de dolari de la tribul papuaş din Noua Guinee şi până la locuitorul New York-ului. Toţi purtăm în spate o datorie de 56.000 de dolari.

China are un boom economic teribil.
Da, dar pe baza aceleiaşi minciuni pe care şi-a plătit şi România datoriile în anii ’80. O monedă dirijată administrativ şi preţuri subvenţionate pentru energie. Sunt şi tensiuni interne în societatea chineză şi nu e vorba numai de nivelul de viaţă între est şi vest în China, unde blidul de orez din satul chinez şi salariul de 400-500 de dolari din marile metropole, dar şi de cele două piramide de putere pe care se bazează statul chinez, şi care se află în competiţie: armata şi partidul.

Preţul locuinţelor?
Dacă vorbim de România, echilibrul între preţul unui metru pătrat de locuinţă şi veniturile populaţiei, se realizează atunci când un metru pătrat de locuinţă costă cât valoarea unui salariu mediu lunar. Asta e o regulă empirică stabilită de piaţă, valabilă peste tot în lume. Sigur că există locuinţe mai scumpe şi locuinţe mai ieftine, dar ele se adresează unor categorii de populaţie diferite. Dacă luaţi veniturile categoriei căreia se adresează locuinţa respectivă, veţi observa că preţul metrului pătrat este egal cu venitul pe o lună, al categoriei respective. Se respectă această regulă şi pentru cei nevoiaşi şi pentru cei foarte bogaţi.

Ar trebui finanţat elevul şi nu şcoala

Dacă aţi fi pentru o zi premier, care ar fi primele trei măsuri pe care le-aţi lua pe loc?
Există trei categorii de probleme mari pe care România trebuie să le rezolve instantaneu, dacă se doreşte să înceapă o creştere, economică şi a locurilor de muncă. Avem resurse naturale, resurse umane şi avem nevoie de resurse financiare. Trebuie să ne punem în valoare resursele naturale, aşa că aş schimba imediat toată legislaţia privind resursele naturale. Aş schimba tot ce înseamnă legislaţie în domeniul învăţă mântului, finanţând elevul, şi nu şcoala, pentru că resursele umane se cresc şi ele. Şi aş privatiza tot ce a mai rămas la stat, şi e mult, din păcat, pentru a obţine resurse financiare. Având aceste trei categorii de resurse la dispoziţie, România are mari şanse să devină un pol al regiunii.

"În primii lui (Traian Băsescu – n.r.) ani de guvernare, când se lupta ca şi partidul comunist chinez cu tigri de hârtie, l-a făcut să creadă că poate chiar popula ţepele din Piaţa Victoriei cu oameni nevinovaţi.“

DINU PATRICIU om de afaceri

Arhitectul Budişteanu spunea că aţi făcut cel mai bun proiect pentru Casa Poporului.
Nu a fost un proiect pentru Casa Poporului, am făcut împreună cu alţi doi colegi ai mei de facultate – Terie Teriu şi Romeo Simiraşo- variantă pentru planul de urbanism al zonei centrale, care cuprindea şi aşa-zisa Calea Victoriei Socialismului, şi Casa Poporului, care încerca să ferească cartierul Antim şi toată zona adiacentă, folosind nişte metode foarte vechi, folosite şi de alţii înaintea noastră. Dacă bulevardul acela mare şi urât care taie centrul Capitalei în două…

S-a mai întâmplat ceva cu acest proiect? Îl ţineţi măcar ca amintire?

Poate o mai exista pe undeva. Eram tânăr şi neliniştit pe vremea aia.

V-aţi fi imaginat vreodată unde aţi fi fost, dacă nu ar fi fost evenimentele din 1989?
Probabil că aş fi fost profesor la Arhitectură.

Nu aţi fi plecat din ţară? Fratele era plecat deja?

Fratele era plecat, pe mine nu prea mă trăgea aţa. M-am gândit însă de multe ori să plec. Pe la finalul anilor ’80, de fiecare dată când ieşeam din ţară, mă pregăteam să plec definitiv. Şi mă întorceam mereu, pentru că îmi plăcea şcoala în care trăisem 20 de ani. Mă simţeam acasă între colegi, între studenţi.

Deci aţi fi fost arhitect, şi profesor. Mai sunteţi arhitect, mai desenaţi, mai concepeţi case?

Da, mai desenez.

Când scrieţi pentru ziar, cum o faceţi? Scrieţi la calculator, scrieţi de mână, bateţi la maşină? Vă verifică cineva?

De obicei dictez. Şi după ce termin, recitesc. Sunt obişnuit de 20 de ani să dictez. Într-un business e mult mai uşor să dictezi decât să scrii.

În ’90-’91 aţi fost foarte puternic politic şi activ. După aceea aţi încercat tot felul de experimente liberale.

După aceea m-am tras departe din politică încă din ’94-’95, pentru că îmi vedeam împlinirea în altă direcţie.

Nu puteţi sta departe, asta e evident şi acum, nu sunteţi doar un spectator.
Dar nu sunt nici un jucător.

Nici nu vă gândiţi să redeveniţi ce aţi fost?

Nu. Atunci m-a pasionat pentru că era o senzaţie extraordinară cea de participare la o construcţie pe care o vedeam cu totul şi cu totul altfel. Îmi aduc aminte că îmi spunea un bun prieten, cu nostalgie aşa, şi el a rămas în politică şi a făcut drumul până la capăt, ajungând chiar prim-ministru, îmi spunea: "Mă Dinule, asta visam noi în ’90?" Asta spune tot.

Deci este o dezamăgire politica…

În ceea ce mă priveşte, da.

V-aţi dat seama că nu se poate?

Nu mi-am dat seama că nu se poate, dimpotrivă. Ţara asta are nişte şanse extraordinare.

Cum se tot poate, şi noi ne ducem…

Pentru că s-a produs un decalaj colosal între mediul de afaceri, între mediul activ al societăţii româneşti, şi clasa politică.

Totuşi nu s-a produs pentru că uite, avem un exemplu aici.

Eu nu sunt politician.

Nu sunteţi politician, dar aveţi nişte implicări şi dacă vreţi, puteţi avea mari implicări.

Nu sunt compatibile poziţia mea de acum cu politica. Nu sunt compatibile. Pentru că întotdeauna oamenii vor vedea într-un om care s-a realizat din punct de vedere material, oligarhul, mogulul, hoţul. Noi nu avem o mitologie a succesului. Dimpotrivă, batjocorim succesul.

Dacă ai succes, eşti hoţ. La asta vă referiţi?
Nu numai.

Dar când a fost un moment în care credeţi că ne-am dus în jos? Pornisem bine. Discutam la începutul anilor’ 90 că se poate. Acum aproape 20 de ani aveam asemenea discuţii…
Şi acum se poate, dar ar trebui ca o altă generaţie de oameni pregătiţi, de oameni care ştiu ce vor, generaţia care are acum între 25-35 de ani, să înceapă să aibă loc în politică. Din păcate, procesul de selectare în politică este profund vicios. Pentru ca el să devină natural, ar trebui să se întâmple nişte schimbări de structură.

Un tânăr ca lumea ar vrea el să se ducă în politică?

Astăzi? Nu ar avea nici cel mai mic motiv, dar dacă ar exista o forţă capabilă să se înnoiască, să pună pe roate acest sistem de selecţie, s-ar putea.

Nu există de fapt acest principiu al lupilor tineri din filme.
Soluţiile de multe ori, sunt simple. Mai simple decât le gândim. De exemplu legea Electorală. Dacă ai crea o lege electorală în care să fie încurajată competiţia individuală, şi nu sisteme electorale care protejează o elită preexistentă, cum e de exemplu sistemul uninominal. Sistemul uninominal este un sistem de protecţie al elitei. E cel mai puţin democratic dintre sistemele electorale. Sistemul de listă de partid, de asemenea este un sistem de protecţie, de autoprotecţie a unor grupuri constituite.

Şi atunci cum?
De exemplu, listă de partid, dar cu selecţie uninominală. Ai o listă de 10 oameni într-o circumscripţie, din care oamenii pot alege. Şi aşezarea lor în ordine pe listă şi pătrunderea lor în Parlament se întâmplă prin poziţia prin care electoratul o dă pe listă unui individ sau altul. Să rămână tot proporţional, şi nu majoritar scrutinul, să conteze calităţile omului, calităţile lui de comunicare şi calităţile lui de lider, şi nu selecţia prin voinţa unui şef. Partidele ele însele ar trebui să aibă în interiorul lor o selecţie electorală continuă a cadrelor.

Ceea ce nu se întâmplă niciodată.

Ceea ce în alte locuri se întâmplă. De exemplu în Statele Unite.

Nu mai spuneţi de Statele Unite că e prea departe.

Nu e prea departe, pentru că Europa riscă, cum spune Kissinger, să devină un muzeu, dacă nu reuşeşte să se schimbe. Centrul de greutate al lumii se mută în Pacific. Nu numai dintr-o evoluţie continuă ci şi pentru că e vorba d esocietăţi mult mai dinamice, mai capabile de a coopera, mai deschise. Şi nu mă refer la China aici. Probabil nu va mai fi multă vreme un miracol.

Revenind la partea de economie despre care am vorbit înainte, voiam să adaug ceva şi am uitat. E o idee de bază. Business-ul se face din cultură, nu din cifre. Productivitatea e o funcţie culturală, nu un raport aritmetic sau economic. Românul sau grecul sau italianul produce altfel decât cel din nordul continentului sau chinezul. Nu poţi să compari. E altă cultură. De dimineaţă, Yorgos se scoală la cinci şi prietenii pescarii lui i-aduc peşte. Nu plăteşte TVA. Nevastă-sa se duce în piaţă şi, de la prietenii de pe deal, ia legume. Nu plăteşte TVA. Vine înapoi acasă şi gătesc împreună pentru clienţii de la prânz, care nu plătesc TVA. La masă serveşte fiică-sa, care e şi ea arhitectă la oraş. Cu banii din teşcherea mai face trei camere, mai spală şi maşina, mai pune şi benzină. Nu plăteşte TVA. Păi, cum să le explici tu lor productivitatea?

Nici dumneavoastră n-aţi plătit impozit la un moment dat…
Complet eronat. Asta e o poveste. Întotdeauna am plătit. Rompetrolul pe vremea mea a plătit în nouă ani şapte miliarde de dolari impozite la stat. Eu o tot spun, dar nu mă ascultă nimeni.
Citiți și:

  • Antonescu-Patriciu, Divorţ în stil liberal, pe motiv de funcţii şi femei
    Soția lui Crin Antonescu a câștigat anul trecut 90.000 de euro din consultanță pentru Patriciu
  • Ce spune Crin Antonescu despre relația de afaceri pe care soția sa o are cu Dinu Patriciu
  • Analiză EVZ: Se ascut săbiile în războiul Patriciu – Antonescu
  • Patriciu către Antonescu: Prefer un partid tânăr, pragmatic, unei “adunături de proşti"