Exclusiv. Memorandumul care aruncă în aer Guvernul. Fondurile europene - miza discordiei
- Ionel Sclavone
- 11 ianuarie 2020, 06:30
Un memorandum inițiat de Ministerul Fondurilor Europene (MFE), condus de Marcel Boloș, aflat în analiză, provoacă un adevărat război în Cabinetul condus de Ludovic Orban.
După cum a aflat în exclusivitate evz. ro, adoptarea documentului va produce două tipuri de consecințe la nivelul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA) – Ion Ștefan. Pe de-o parte, acesta nu va mai gestiona nici un program finanțat din bani europeni, iar pe de alta, va duce la disponibilizări în rândul a 367 de funcționari care lucrează cu fondurile UE.
Memorandumul propune o serie de schimbări la nivelul ministerelor care se vor ocupa de gestionarea fondurilor europene, pe care România urmează să le acceseze în perioada de programare 2021 – 2027. O serie de modificări, esențiale, privesc activitatea MLPDA și au fost de natură să stârnească iritarea ministrului Ion Ștefan.
Astfel, începând cu anul viitor, programele operaționale gestionate de Ministerul Dezvoltării vor trece sub coordonarea ministerului lui Marcel Boloș. Este vorba de POR – Programul Operațional Regional, programele de cooperare teritorială și POCA – Programul Operațional Capacitate Administrativă.
Conform memorandumului, POR va suferi și alte modificări, din structura sa urmând să mai rămână doar ADR-urile (Agențiile de Dezvoltare Regională), care vor trece sub coordonarea MFE, vor căpăta puteri sporite și se vor ocupa de finanțările destinate autorităților locale, așa cum a arătat Evenimentul Zilei.
În schimb, personalul din direcția POR a ministerului implicat în gestionarea programului „va putea migra spre celelalte programe operaționale și structuri MFE”. Același lucru se va întâmpla și cu funcționarii din cadrul POCA. Singurele programe care vor fi preluate cu tot cu structuri de MFE și care își vor păstra atribuțiile, sunt cele de cooperare teritorială (CTE).