Exclusiv. Drama de a nu-ți putea plânge la căpătâi rudele care se duc. Reportaj din cimitire
- Petrisor Cana
- 3 aprilie 2020, 08:02
Un convoi format din gropari, sunetul lugubru al clopotului și câteva rude care îl petrec pe ultimul drum pe românul mort în starea de urgență. Aceasta este atmosfera pe care am întâlnit-o în două din cimitirele Bucureștiului
Aproape zilnic, în cimitirele din București au loc înmormântări. Este greu de descris în cuvinte, însă, durerea oamenilor veniți, cu masca de protecție la gură, ca să își petreacă rudele pe ultimul drum.
Sunt și situații în care copii, frați, surori sau alte rude apropiate nu pot ajunge la înmormântarea celor dragi, în aceste vremuri de restriște, ceea ce adâncește durerea și suferința oamenilor.
De pomeni nici nu poate fi vorba, iar reprezentanții Bisericii Ortodoxe recomandă ca rudele celor decedați să ajute un bătrân sau o persoană vulnerabilă, să facă milostenie în acest fel.
Printre cei decedați săptămâna aceasta și înhumați în cimitirele care țin de Administrația Cimitirelor se numără și trei persoane răpuse de Coronavirus. Primul a fost un caz social, un bărbat fără aparținători. O slujbă simplă la căpătâi a unui preot și având ca martori doar groparii. Tristul eveniment a avut loc, luni, în cimitirul Străulești, denumit și „Cimitirul săracilor ”.
O a doua persoană în vârstă, decedată din cauza COVID-19, a fost înhumată la cimitirul Ghencea Civil, iar a treia în cimitirul Berceni 2.
În cele trei cazuri, trupurile celor decedați au venit de la morgă direct la groapă, închise ermetic în saci de plastic și cu sicriul sigilat.
La căpătâi li se face o slujbă de către preot și apoi sunt înhumați.
Pentru a vedea atmosfera de la o înmormântare, în condițiile restrictive impuse de Ordonanțele militare, am fost la Cimitirul Izvorul Nou și Cimitirul Ghencea Civil...