EXCLUSIV. Dezvăluiri incredibile despre Vladimir Putin! Probleme uriașe, în plin război. Un specialist vine cu explicații complete (VIDEO)

Sursa: Vladgalenko | Dreamstime.com

Planurile mărețe ale lui Putin de cucerire a Ucrainei par să se fi împotmolit. Armata rusă întâmpină o rezistență neașteptată, astfel că înfrângerea țării vecine pare cu semnul întrebării. Cătălin Harnagea, fost șef SIE, a explicat în podcastul EVZ Play de luni cum putem recunoaște semnele de derută ale invadatorilor ruși.

Invitat în studioul EVZ, Cătălin Harnagea a comentat pentru jurnaliștii Dan Andronic și Robert Turcescu care sunt semnalele categorice că armata rusă dă semne că este în mare dificultate. În primul rând nu se respectă planul inițial de cucerire a Ucrainei, care opune o rezistență mult mai mare decât se aștepta liderul de la Kremlin.

Sursa: EVZ

„Tactica ucrainenilor a fost foarte bună de la început"

„Ucrainenii au făcut față pe 3 componente: prin drone, care necesită o pregătire suplimentară a celor care pilotează dronele. Prin rachete sol-aer cu care probabil au și lovit nava (n.r. - nava rusească lovită luni în Marea Neagră). Apoi prin rachetele britanice Javelin, rachete anti-tanc ultraperformante. Din 2014 britanicii și americanii au folosit o bază militară unde i-au pregătit. Tactica ucrainenilor a fost foarte bună de la început, e de mare precizie. Au fost ajutați, cel puțin imagistica cu care se deplasau a fost oferită", a comentat Cătălin Harnagea.

Rusia se confruntă cu o rezistență acerbă pe câmpul de luptă. Sursa foto: EPA/YURI KOCHETKOV

Specialistul a remarcat că cel puțin până acum „nu a fost nicio bătălie directă, de  infanterie "între cele două beligerante.

Harnagea: Putin are probleme mari cu Șoigu

Fostul șef al SIE (Serviciul de Informații Externe) a atras atenția, de asemenea, că există probleme chiar în interiorul nucleului de putere al Rusie.  Vladimir Putin se confruntă și cu o rezistență internă. Invitatul l-a numit în mod special pe un om cheie al președintelui, Serghei Șoigu, actualul ministru al Apărării. „Are probleme mari cu vestitul ministru Șoigu. Se pare că tactica și strategia a fost la pământ", a opinat specialistul.

Emisiunea completă poate fi vizionată aici: