Când se vorbește de copiii marelui tenismen Ion Țiriac, toată lumea se gândește în primul rând la fiul mai mare, Ion Alexandru. Dar acesta mai are un frate, Karim. Și o soră.
Fiul cel mic al milionarului Ion Ţiriac are 24 de ani și e frumos ca părinții lui. A trăit vreme bună la Monte Carlo, dar acum e în America și vorbește perfect românește.
Karim îi seamănă leit lui Ion Ţiriac şi multă lume s-a convins de acest lucru când băiatul a venit în 2012 în România, la inaugurarea unui complex sportiv.
Karim Mihai Țiriac vorbește românește. Asta pentru că atunci când era mic, tatăl lui i-a luat bonă româncă, tocmai ca să învețe. Cu o mamă de altă naționalitate – jurnalista egipteană Sophie Ayad – și trăind în diverse țări, Țiriac a vrut ca copiii lui să nu își piardă rădăcinile. Așa că le-a dat prenume românești și i-a învățat și românește.
Karim a absolvit prestigioasa școală Deerfield Academy, din statul american Massachusetts, care reunește elevi din 37 de țări și unde selecția este foarte riguroasă. Ulterior, a mers la facultate și a absolvit, în anul 2019, Facultatea de Științe Politice a Universității din Chicago, unde taxele de școlarizare pentru cei patru ani de studiu s-au ridicat la 320.000 de dolari. Știe să joace tenis, dar e pasionat de fotbal.
Citiți articolul integral în Rețete și vedete.