
„Domnule Puric, ați reflectat vreodată la posibilitatea candidaturii la președenție?”, a lansat întrebarea jurnalistul Ionuț Cristache.
„Eu?! Nu. Pentru că nu mi-aș ajuta poporul. Structura, din punctul ăsta de vedere, este viciată. Vârful piramidei nu poate să răspundă de bază. Prin ceea ce fac eu scriind sau vorbind, repar baza. Dar asta nu înseamnă că sunt indiferent. Dacă pe mine mă pui cu felul meu de a fi așa… Mă vezi pe mine mumie la Cotroceni?”, a respins oferta îndrăgitul actor.
„Vă gândiți să vă oferiți sprijinul pentru o cauză politică în 2024?”, a insistat jurnalistul.
„Da, am susținut și acum, toate partidele care mi s-au părut naționaliste și creștine. A fost Coaliția pentru Națiune cu domnul doctor Răzvan Constantinescu, un om extraordinar. Dar s-a diluat, s-a rupt partidul. M-am mai dus pe la ARCA, n-au mai dat niciun semnal. Eu întotdeauna l-am susținut pe domnul Călin Georgescu și îl susțin în continuare, care e specialist în mediu și are un discurs politic. Este un om care cu foarte multă demnitate să reprezinte interesele românilor. Ia uitați-vă la Orban al Ungariei cum pune problema.”, a mai spus actorul.
„Mulți se întorc și sunt dezamăgiți. Sunt inteligenți, sensibili. Sunt lucruri care nu merg pe program. Sunt vindecări miraculoase. Ne-am vindecat de toate rănile istoriei. Gândește-te la toate imperiile care au fost pe lângă noi, care ne-au chinuit și noi am reușit să dăinuim. Spunea Mircea Vulcănescu că dacă printr-o catastrofă naturală poporul român va dispărea, cei care vor veni aici, nu se știe prin ce miracol, tot popor român ajung.”, a adăugat Dan Puric.