EXCLUSIV: Cum se explică ascensiunea fulminantă a AUR și ce urmează? Scenariile sunt imprevizibile. „E o mânie în țesutul societății" (VIDEO)

EXCLUSIV: Cum se explică ascensiunea fulminantă a AUR și ce urmează? Scenariile sunt imprevizibile. „E o mânie în țesutul societății" (VIDEO)Sursa: Agerpres

Nicio săptămână fără un scandal politic. Declarațiile controversate ale lui Călin Georgescu s-au suprapus peste rezultatele celor mai recente sondaje de opinie care arată că AUR a ajuns pe locul 2 în preferințele românilor, devansând principalul partid la guvernare ca importanță, PNL. Invitat în podcastul EVZ Play cu Robert Turcvescu, jurnalistul Ion Cristoiu a analizat care este cauza fenomenului AUR.

Jurnalistul Ion Cristoiu, care i-a mărturisit lui Robert Turcescu fascinația sa față de perioada istorică a anilor 40 (perioadă foarte importantă pentru el ca scriitor), a făcut o paralelă între ascensiunea AUR și prestația mediocră a politicienilor din actuala coaliție de guvernare.

Cristoiu: AUR e singurul partid care face ceva

„AUR câștigă nu că ar fi buni, nici măcar nu au o doctrină. AUR câștigă nu că ar fi antisemit, ci pentru că e singurul partid care face ceva. E în țesutul societății. E un partid determinat. În adâncurile societății e o nevoie de violență. Creația AUR e creația fulminantă a lui Iohannis, care a creat această coaliție. E o mânie populară. Ascensiunea mișcării legionare vine din deficiențele politicii românești", crede maestrul Cristoiu.

Corneliu Zelea Codreanu

Declarațiile controversate ale lui Călin Georgescu despre Corneliu Zelea Codreanu au pus pe jar țara

Provocat de moderator să numească o figură istorică cu un caracter foarte puternic din anii aceia controversați, ani pe care declarațiile lui Călin Georgescu despre Zelea Codreanu i-au readus în arena publică provocând stupoare, Cristoiu l-a numit pe Corneliu Zelea Codreanu ca acest caracter puternic, dar a menționat că e vorba de opinia sa ca istoric. „A fost singurul politician din România care nu a putut fi cucerit de Carol al II-lea".

 

Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa pont@evz.ro
Ne puteți urmări și pe Google News