Exclusiv. Cu sportul românesc la psiholog. „Au eșuat pentru că au o mentalitate păguboasă”

Una dintre explicațiile pentru care sportul românesc a regresat înspăimântător în ultimii ani privește pregătirea psihologică.

Dacă în societatea românească mulți oameni încearcă să-și țină problemele în frâu apelând la un psiholog, în sport, mentalitățile sunt în general neschimbate față de anii '80-'90.

Elocvent este cazul lui Gigi Becali, care pe fondul rezultatelor proaste bifate de FCSB, a fost întrebat dacă jucătorii au nevoie de un psiholog, pentru a depăși impasul. Răspunsul finanțatorului a fost tranșant: „Ce psiholog, că nu sunt bolnavi”. Evz.ro a stat de vorbă cu Andreas Hniatiuc, președintele Asociației pentru Psihologia Sportului, pentru a oferi o perspectivă asupra impactului pe care îl are pregătirea mentală asupra performerilor.

Dincolo de antrenamentele fizice și tactice, sportul are cea de-a treia latură, una esențială pentru a atinge scopul final - victoria, podiumul, medalia - pregătirea mentală. În România, multă lume confundă psihologul cu psihiatrul, iar asta reprezintă baza unei perspective greșite.

Cea mai mare voce a României. A fost adulată în toată lumea, dar a murit în sărăcie şi uitare

Renunțarea la ora de vară, hotărâre istorică. Argumentele din spatele deciziei

Evz.ro: Plecând de la declarațiile date de Gigi Becali, ce vizau eventualitatea cooptării unui psiholog pentru a ajuta echipa, voiam să vă întreb. În general, au rămas oamenii din sport refractari în momentul în care aud despre psiholog?

Andreas Hniatiuc: N-aș vrea să insistăm prea mult asupra a ceea ce a declarat domnul Becali, întrucat dumnealui, probabil că se pricepe la multe, dar cu siguranță nu la psihologia sportului. Înrgijorător este faptul că sunt mulți oameni care, deși se presupune că au un anumit nivel de competențe și cultură sportivă, rămân refractari la ceea ce se întâmplă în lumea bună a sportului, de afară.

Aceeași atitudine au avut-o mulți antrenori din România, în urmă cu vreo 20 de ani, când au fost puși în fața ideii de a coopta în staful lor, preparatori fizici - așa cum se întâmpla în Europa sportivă, încă de prin anii '80. Din păcate, ne place să stam în canapea și să exclamăm „Wooow! Uite cum este la ăștia!" când privim competiții internaționale, la nivel de elită, dar nu avem deschiderea, înțelepciunea și preocuparea de a merge și noi pe urmele unora care au reușit.

Când „omul de sport" din România va întelege că nu mai putem funcționa după principii de acum 40-50 de ani, în condițiile în care afară tot sportul a devenit o industrie, atunci vom avea și noi rezultate.