Arestată din postura de complice în cazul dublului asasinat de la Onești, Aurelea, soția criminalului Gheorghe Moroșan, bărbatul de 66 de ani care i-a măcelărit pe cei doi muncitori, s-a săturat să mai stea după gratii.
După mai bine de două luni și jumătate petrecute într-o celulă a IPJ Bacău, Aurelea Moroșan a cerut instanței băcăuane să o elibereze. Timp de 24 de ore, Aurelea a fost cu un picior în libertate, s-a și văzut în locuința ei din Bogdănești unde spera să ajungă sub puterea unui mandat de arestare la domiciliu. Contestația procurorilor i-a dat însă toate planurile peste cap. Și soțul ei, Gheorghe Morosan, asasinul celor doi muncitori și-a încercat norocul sperând în ”reîntregirea” familiei, dar acum e dator câteva sute de lei.
Primele audieri ale polițiștilor, la începutul lunii iunie
Cercetările în cumplitul asasinat de la Onești căruia i-au căzut victimă doi muncitori - Silviu Iștoan și Dan Pătatu -, se fac, chiar dacă cu pași foarte mici, în două direcții. Pe de o parte, ancheta vizează modul în care au acționat polițiștii, trupele speciale și negociatorul pe toată durata acelei operațiuni care s-a vrut a fi una de salvare, dar care a eșuat lamentabil. În strânsă legătură cu modul de acțiune al forțelor de intervenție - șefi și executanți -, care nu au reușit să-i scoată vii pe cei doi muncitori din ”apartamentul groazei” este investigată și reacția ciudată a mai-marilor din vârful Ministerul Afacerilor Interne (MAI) care nu au trimis ajutoare la Onești așa cum li s-a cerut chiar în timpul acelei operațiuni.
”Legat de felul în care forțele de ordine au intervenit am formulat o plângere penală pentru abuz în serviciu. Este o a doua acțiune penală îndreptată împotriva polițiștilor. În prima, cercetările vizau doar neglijența în serviciu. La începutul lunii iunie, vor avea loc primele audieri la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău care îi vizează pe polițiști”, ne-a dezvăluit avocatul Adrian Cuculis
Criminalul și soția lui au vrut acasă
O a doua latură a investigației îl vizează, firesc, pe asasinul Gheorghe Moroșan cel care, cu un cuțit cu lama de peste 30 de centimetri, i-a măcelărit pe cei doi muncitori pe care i-a sechestrat timp de cinci ore în ”apartamentul groazei”. O locuință cu trei camere care i-a aparținut în urmă cu mai bine de zece ani. Dar și pe soția lui, Aurelea, arestată o dată cu el pentru acuzația de a-i fi fost complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal. Din arestul IPJ Bacău, unde sunt vecini de celule, criminalul și soția lui au cerut, în aceași timp, clemență din partea judecătorilor. Au sperat că vor putea fi cercetați în libertate!
Aurelea, 24 de ore cu un picior în libertate. ”O decizie inexplicabilă”
Timp de 24 de ore, femeia a tras speranțe că va schimba aerul din celulă cu cel din casa ei din Bogdănești, Bacău și va dormi în patul ei. Asta după ce o instanță a Tribunalului Bacău i-a înlocuit măsura arestului reventiv cu arestul la domiciliu. Cu un picior în libertate, Aurelea și-a văzut visul spulberat după ce contestația procurorilor care o voiau după gratii a fost acceptată de magistrați. (...)Dispune prelungirea măsurii arestării preventive față de inculpata Moroșan Aurelea - cercetată pentru săvârșirea a două infracțiuni de complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal(...)pentru o perioadă de 30 de zile începând cu data de 21.05.2021 până la 19.06.2021, înclusiv.(..)Definitivă”, este soluția completului de judecată.
”Aurelea Moroșan rămâne în arest. În prima contestație la prelungirea măsurii arestului preventiv, în mod inexplicabil, instanța iî admisese contestația și stabilise ca Aurelea Moroșan să fie arestată la domiciliu”, ne-a declarat avocatul Cuculis.
Moroșan, dator 200 de la stat
Chiar dacă are mâinile pătate cu sângele a doi oameni pe care i-a măcelărit la capătul a cinci ore timp în care i-a ținut ostatici, Gheorghe Moroșan și-a încercat și el norocul. Asasinul a cerut, nici mai mult, nici mai puțin, decât să fie, la rându-i eliberat! Să fie lăsat să plece acasă, o dată cu soția lui. A vrut să fie cercetat în stare de arest la domiciliu. Previzibil, instanța i-a respins cererea și l-a pus la plata a 200 de lei ce reprezintă cheltuieli de judecată.
”Juridic, e dreptul să ceară să fie lăsat acasă. Dar omul ăsta are un tupeu fantastic. Asta se vede și din comportamentul față de polițiștii de la arest care-l păzesc. Le vorbește obraznic, e mereu pus pe ceartă. Din punct de vedere medical este complet refăcut. Oricum, de când a fost arestat, a fost plimbat pe la medici cum nu s-a dus în toată viața lui. Mereu se plânge de ceva”, ne-au dezvăluit surse judiciare.