Clinica Oanei Zăvoranu, One Life SRL, care este intrată în faliment, are și mai multe probleme financiare. Cei care îi sunt creditori au contestat măsurile administratorului și își cer banii. Printre ei se numără inclusiv cei de la salubrizare, dar și vedeta însăși.
Clinica Oanei Zăvoranu pare că nu va mai ieși din problemele financiare pe care le are. După ce s-a stabilit că unitatea medicală intră în faliment, iată că acum creditorii își cer banii într-un alt proces. Practic toți cei care au bani de primit de la această clinică au contestat deciziile administratorului dispus de instanță. P
rintre cei care cheamă în judecată unitatea medicală se numără chiar și cei de la salubrizare. Semn că deși a contractat serviciile lor, Oana Zăvoranu și reprezentanții clinicii nu au plătit nici măcar gunoiul. De altfel și cei de la Engie s-au pus la masa credală.
Clinica Oanei vânată de bănci, furnizori și de vedeta însăși
Pe lângă ei mai sunt și câteva bănci care își așteaptă banii înapoi, dar și direcția de taxe și impozite sector 5. Mai sunt și câțiva distribuitori medicali pe lista creditorilor, dar surpriza este nimeni alta decât Oana Zăvoranu.
Inclusiv vedeta s-a pus pe lista celor cărora clinica sa îi datorează bani. Drept urmare inclusiv ea va trebui să primească ceea ce susține că unitatea medicală îi datorează, dacă instanța va considera întemeiată cererea.
Cert este că dosarul are primul termen în luna mai, atunci când vor fi discutate în primă fază chestiunile procedurale legate de acest proces.
Oana nu pare să aibă talent în afaceri
Problemele clinicii pe care o avea Oana Zăvoranu au început acum mai bine de un an și jumătate. Datoriile acumulate la furnizori au făcut ca unitatea medicală să nu mai poată funcționa. Drept urmare vedeta a recurs la a cere falimentul afacerii sale, lucru care s-a și stabilit.
Până acum, Zăvo a încercat să facă afaceri în mai multe domenii, din nefericire în niciunul dintre ele nu a excelat. Cert este că acum s-a apucat de creat haine. Iar colecția ei este disponibilă numai online, prețurile fiind acum reduse drastic.