Mai toate vedetele au început anul „în deplasare” iar Răzvan Simion profită și el de vacanța de iarnă. Dacă prietenul și colegul lui de platou a fugit în Maldive cu logodnica, el nu s-a lăsat mai prejos și a plecat cu iubita în excursie.
Deși sunt împreună deja de luni bune, Răzvan Simion își ține „la secret” noua iubită. Alături de bruneta foarte suplă el a fost fotografiat prima dată pe la începutul toamnei, într-un hotel din Istanbul, la micul dejun. De atunci, cei doi au mai fost surprinși fie plecând de la restaurantul lui Dani Oțil, The Grill, fie prin oraș, ținându-se de mână. Au mai existat zvonuri și despre o ieșire la munte, dar ceea ce e cert e că nici acum nu se cunoaște numele domnișoarei.
Răzvan Simion a încheiat anul acesta o relație de cinci ani cu Lidia Buble și au trecut luni lungi de suferință până să ia de mână pe altă domnișoară.
Unde și-a dus Răzvan Simion iubita după Anul Nou
Între timp, inclusiv fosta sa soție, Diana, mama celor doi copii ai săi, de care s-a despărțit pentru celebra cântăreață, și-a refăcut viața. Originar din Reșița, Caraș Severin, Răzvan Simion a simțit nevoia de zăpadă.
Citiți articolul integral în Rețete și vedete.