Exclusiv. Ce ascunde „manipularea planetară" cu baloanele. Scandalurile uriașe în care a fost implicată CIA, anterior sabotării Nord Stream. Video

Explozia de la Nord Stream. Sursa foto: Dreamstime.com

Planeta a luat-o razna complet. După pandemie şi război a venit demenţa cutremurelor, dar lucrul cel mai bizar dintre toate este descinderea extratereştrilor sub formă de baloane. Maestrul Ion Cristoiu şi Robert Turcescu au avut un podcast exploziv, din care înţelegi şi afli ceea ce alţii nu-ţi explică şi nu vor să-ţi spună.

Invitatul lui Turcescu din fiecare zi de miercuri a devoalat mizele falselor scandaluri cu baloane care au pus pe jar națiunea americană, dar și întreaba planetă. Guvernul american a anunțat săptămâna trecută că o flotă de baloane spion din China a vizitat discret SUA. Astfel, armata americană și-a ajustat radarul pentru a identifica obiecte zburătoare, inclusiv baloane,care sunt mai mici, mai lente și cu o formă diferită față de avioanele și rachetele inamice care au preocupat mult timp Pentagonul.

Liderii planetei aleargă după fluturi

Renumitul gazetar apreciază că întreaga înscenare cu baloanele este menită să contracarezele efectele incendiarei anchete a jurnalistului american Seymour Hersh. Laureat al premiului Pulizer,m faimosul jurnalist american a demolat, cu dovezi extrem de credibile din surse diferite, teribilul caz al sabotării conductelor Nord Stream în toamna anului trecut. Hersh a publicat pe site-ul său o anchetă care arată detaliat modul în care scafandrii marinei americane au plantat explozibili sub gazoductele Nord Stream în vara anului 2022. Norvegienii au activat bombele trei luni mai târziu, iar restul e istorie.

Cristoiu: Hersh a făcut ca CIA să fie anchetată de trei comisii

Chestionat de gazda podcastului HAI România ce miză au americanii să distragă atenția planetei de la probleme reale, recurgând la diversiunea cu baloanele, Cristoiu a detaliat jocurile de propagandă ale Statelor Unite, punând accent pe CV-ul remarcabil al lui Hersh.

„Povestea este o manipulare americană planetară. Profitând de faptul că noi nu mai avem presă - nu la noi, la noi nu avem presă - (n. red. - au folosit narativul baloanelor) pentru a contracara dezvăluirea lui Hersh. (...) El a luat Premiul Pulizer pentru că face anchete, nu e fătucă. Hersh a dovedit crimele făcute de pușcașii americani în Vietnam. Articolul lui a contribuit la retragerea din Vietnam. După asta a scris o carte uriașă, Fața ascunsă a clanului Kennedy (...). În 1975 a dovedit că CIA a încălcat legea și statutul spionându-i pe americani. Noutatea acelui articol a făcut ca CIA să fie anchetată de 3 comisii", a declarat Ion Cristoiu în studioul EVZ-Capital.

Turcescu: E o lume a diversiunilor de doi lei

„Presa neavând alt subiect diversionist, ar fi trebuit să întrebe. Chiar nu puteau identifica un obiect neidentificat?", a mai remarcat renumitul gazetar referitor la faptul că deși dispun de cele mai avansate tehnologii, americanii au preferat să joace cartea falsei ignoranțe. 

În viziunea lui Robert Turcescu, faptul că„presa mondială tace mâlc" și în mod nejustificat în scandalul CIA - Nord Stream este revoltător. „Despre subiectul ăsta nu vorbește mai nimeni. E absolut incredibil. (...) Care e modelul lumii în care trăim azi având în vedere toate aceste anomalii? E o lume nebună, e o lume a diversiunilor de doi lei", a remarcat moderatorul podcastului.