Exclusiv. Carmen Avram, despre experiența în televiziune și momentul în care a trecut la politică. Video

Sursa foto: Carmen Avram / Facebook

Carmen Avram a acordat un interviu în exclusivitate în cadrul căruia a vorbit despre întreaga sa carieră. Fosta jurnalistă a dezvăluit unul dintre cele mai grele momente prin care a trecut, însă și ce a făcut-o să renunțe la presă și să intre în politică, pe listele PSD.

Carmen Avram este acum europarlamentar, însă timp de mulți ani a lucrat în presa din România. A făcut parte din echipa EVZ, a lucrat pentru Pro TV și pentru Antena 1, însă a ajuns într-un punct în care a simțit că își dorește altceva. Fosta jurnalistă a povestit unul dintre cele mai ciudate momente prin care a trecut în cariera sa, însă și modul de lucru de la cele două televiziuni celebre.

„Am avut o întâmplare acum vreo două săptămâni, un eveniment cu tematică agricolă, iar un domn prezent acolo mi-a spus că mă cunoaște și că m-a admirat cât am lucrat în TV, dar după i-am picat de la inimă. Mi-a zis cum ar mai putea el să mai creadă tot ce am zis eu în emisiuni. Însă după mi-a zis că apreciază totuși ce fac pentru sectorul premierilor.

Am plecat de peste tot din convingere. Când am plecat de la EVZ, în 1998, la PRO TV am plecat din convingere, apoi la Antena 3, tot din convingere.

Au avut loc tot felul de evenimente când lucram în presă, mai plăcute și mai puțin plăcute. Pe partea aceasta mai negativă pot da un exemplu, pe când eram la New York, filmam un interviu cu un proprietar de restaurant român. Domnul se agitase, după prea multă șampanie, am fost ținute acolo, apoi veniseră după noi pe stradă și așa mai departe. A fost un eveniment foarte șocant și a fost un eveniment după care mi-am spus că poate sunt prea bătrână pentru a mai continua așa.

La scurt timp, am plecat la Antena 3, unde mi s-a oferit o emisiune de studio, ceea ce era mult mai bine pentru mine atunci. La PRO nu mai aveam ce face, erau oameni stabili acolo, de 20 de ani și la momentul de atunci nu se pregătea ceva nou pentru mine. La Antenă, însă, aveam o echipă nouă, idei noi și am avut succes, zic eu”, a mărturisit Carmen Avram într-un interviu.

Motivul care a făcut-o să renunțe la presă

Fosta jurnalistă a povestit, în podcastul lui Ionuț Cristache, despre ultimele luni în presă, mărturisind că a ajuns într-un punct în care oboseala își spunea cuvântul, însă a început să aibă și probleme de sănătate. Acela a fost momentul în care a decis că cel mai bine pentru ea este să plece din presa românească.

„Treaba a mers cam până în 2018, când simțeam o oboseală, mă și îmbolnăvisem la un moment dat, nu eram într-o stare foarte bună. Colegii mei, de asemenea, extenuați. Am simțit atunci nevoie să iau o pauză de la ce făceam atunci.

A venit apoi anul 2018, anul în care m-am hotărât să plec. Anul 2018 vine după 2017, un an care a fost zdrobitor pentru mine, dar și pentru alți oameni. Oamenii de acolo voiau să distrugă un adevărat partid. Era o mișcare masivă, ceea ce nu era pentru mine. Oamenii ne prezentau pe noi, de la Antena 3, ca niște personaje negative. Dacă cineva avea o problemă cu liderul unui partid, aveau problemă și cu noi. Se pornise campania să nu se mai dea publicitate la Antena 3. A fost un an groaznic pentru mine...”, a povestit fosta jurnalistă.

Carmen Avram descrie experiența de la Pro TV

Întrebată despre experiențele pe care le-a avut la celebra televiziune din România, fosta jurnalistă a vorbit deschis. A amintit de alegerile din 2004 și despre modul în care gândea ea, comparativ cu punctul de vedere al soțului ei, jurnalist la Realitate. Carmen Avram susține că nu a mai vrut niciodată să se întoarcă la Pro TV, asta pentru că nu simțea că rezonează cu conceptul de acolo.

„Am fost acolo, câțiva ani buni, știu cum este. La PRO TV o întreagă lume, întreg sistem de reguli. Ești ca într-un turn de fildeș. Vezi lucrurile, vezi poveștile, dar nu și nuanțele. Eram la PRO în 2004, la alegeri am votat cu Băsescu, iar soțul meu, care era la Realitatea mi-a spus că omul acesta o să distrugă România. Nu am crezut nimic. Nu mi se părea. Când am ajuns la Antena 3, după ceva timp, am înțeles toate acele probleme politice. Băsescu era la mine acasă, se judeca în tribunal cu colegii mei și cauza probleme.

Niciodată nu am vrut să mă mai întorc la PRO, nu pentru că e ceva problematic, doar că nu simțeam că puteam face ceva mai bine decât făcusem deja acolo, la România, Te Iubesc. La Antena 3 era altceva, o luasem de la zero cu tot, aveam creativitate din nou.

În plus, la un moment dat, la PRO se instalaseră o rutină, unii oameni făceau aceleași povești ca în anii trecuți. La Antena 3, mereu se întreba „S-a mai făcut asta?”, lucram mult la emisiuni, chiar cu câteva minute înainte de a intra pe post”, a mai povestit fosta jurnalistă.

Experiența la Antena 3 a fost unică. Nopți dormite în redacție și multă muncă alături de echipa din care făcea parte

După ce a plecat din Pro TV, Carmen Avram a fost convinsă de Gâdea să se alăture echipei Antena 3. S-a înțeles bine cu oamenii alături de care a lucrat la emisiunea „În premieră”, însă a și muncit extrem de mult. Ajungea acasă noaptea târziu, iar uneori dormea pe o canapea, în redacție. Toate acestea și-au pus amprenta asupra sa, începând să se simtă din ce în ce mai obosită.

„Am ajuns în Antena 3 cu un nou spirit, mă simțeam alt om. Mihai Gâdea mă convinsese să vin la Antena 3. Am construit o echipă nouă, cu oameni din alte televiziuni, cu tineri, de pe băncile facultății și așa mai departe. Era un entuziasm fantastic în noi. Ne-am înțeles bine, știam cine vrea să colaboreze cu cine, spuneam povești fabuloase. Au fost nouă ani fantastici la „În premieră”.

Însă, spre 2017, lucrurile începuseră să se strice. Se lucra ceva din umbră, oamenii începuseră să nu mai aibă lumină în ochi, se iscaseră câteva conflicte, se instalaseră o anumită tensiune. Eu am iubit foarte mult acea echipă, pe fiecare în parte. M-a durut să văd că, în 2018, când am intrat în PSD, acei colegi scriau chestii urâte despre mine pe Facebook. M-a durut. Eu nu aș putea să scriu, să spun ceva rău despre cineva cu care am lucrat și am făcut ceva frumos. Am învățat foarte mult de la ei, ne-am ajutat reciproc.

Stăteam cu colegii până la patru dimineața la muncă, polițiștii de circulație deja se obișnuiseră cu mine, că mă opreau aproape în fiecare seară în drum spre casă. Asta când nu se nimerea să dorm pe acolo. Aveam o canapea în redacție și se mai întâmpla să dorm acolo cu colegii. A fost frumos o perioadă, însă spre final deja obosisem foarte mult”, a povestit fosta jurnalistă.

Ce a făcut-o pe Carmen Avram să intre în politică

Fosta jurnalistă a vorbit și despre premiile Emmy, despre care Mihai Gâdea îi vorbise încă de la început. Ea nu credea că va ajunge atât de departe, însă a reușit. Deși a fost premiată la Londra, în România a avut parte de critici.

„Când am venit la Antena 3, Mihai Gâdea mi-a spus că în câțiva ani voi ajunge la Emmy. Nu l-am crezut, nu gândeam așa departe, însă a avut dreptate. Am ajuns la Emmy. Bine, prima dată, chiar în al doilea an, am primit un premiu la Londra, iar în România am primit foarte multe critici, se spunea că mințim. Apoi, am ajuns la New York,unde, din nou, am primit critici și ni s-a zis că mințim. Când am ajuns la Emmy, se scria pe burtiere „Antena 3 pretinde că a ajuns la premiile Emmy”.

Eu nu sunt așa, nu e genul meu să mint, să scornesc informații false. Alții fac și trebuie să mă obișnuiesc cu asta”, a povestit Carmen Avram.

Fosta jurnalistă a vorbit în podcast și despre intrarea sa în politică, după ce a plecat din presă. S-a lăturat partidului PSD pentru că aceștia se luptau cu un val de ură. Carmen Avram a avut o evoluție frumoasă și în acest domeniu, fiind în prezent europarlamentar.

„Am plecat de la Antena 3 și m-am înscris în PSD. Am făcut asta pentru că, la momentul respectiv, am fost convinsă că ei se luptă cu un val imens de ură. Se dorea atunci exterminarea acestui partid, ceea ce nu ai voie să faci într-o democrație. Poți să fi în dezacord cu ceea ce zic și fac membrii partidului, poți să-i arestezi câți lideri vrei, dar nu ai voie să-l razi de pe fața Pământului.

Am vorbit cu șeful partidului de la acea vreme și a fost de acord să vin la PSD. Apoi le-am zis și celor de la Antenă. Oamenilor de acolo le părea rău că plec. Însă știau că eram obosită și nu eram bine din punct de vedere al sănătății”, a mai spus europarlamentarul.

Emisiunea poate fi urmărită AICI

Cimitirul Nevaccinaților

Cimitirul nevaccinaţilor e un roman de nerefuzat. E cartea realității în care am trăit în ultimii doi ani cu toții. În care am murit, mai bine zis. Unii chiar de tot. Cimitirul nevaccinaţilor e despre înviere. Nu cea din moarte. Învierea din ignoranță și minciună. O minciună de dimensiunile unui coșmar. Un coșmar de dimensiunile unei planete. Și mai e ceva cu această carte. Ne dezvăluie faptul că e scrisă de un foarte talentat scriitor, altul decât ziaristul cu același nume, deși în viață cea de toate zilele sunt una și aceeași persoană... Volum recomandat de Evenimentul Istoric!CUMPĂRĂ CARTEA – CLICK AICI