Timpul pare că e prietenul lui George Copos. Pornind de la o imagine recentă, fotoreporterii EVZ au ”cotrobăit” prin arhivă și au descoperit că, măcar din punct de vedere fizic, omul de afaceri e aproape neschimbat de 20 de ani
Jovial și binedispus, fostul finanțator al Rapidului a fost fotografiat zilele trecute, în compania unor prieteni, la o terasă din zona Herăstrău. Omul de afaceri nici nu ar fi putut fi trecut cu vederea. O dată pentru că vorbea tare și râdea mult, conversând inclusiv cu ospătarul, dar și pentru că ...n-ai cum să nu-l recunoști pe George Copos. Din simpul motiv că arată la fel de peste 20 de ani.
Nu a slăbit, nu s-a îngrășat. Nu și-a schimbat stilul vestimantar și zâmbește la fel de larg. Sigur, în 2012 se despărțea de echipa lui de suflet. Acela a fost anul în care a vândut echipa din Giulesti si si-a luat adio de la aceasta prin intermediul unui mesaj transmis suporterilor.
Față de 2004, Copos este, desigur, puțin încăruțit și...cam atât. Pe atunci, Copos era implicat în politică și a ocupat, vreme de doi ani, și funcția de vice-prim ministru în cabinetul Tăriceanu.