Invitată în podcastul „Istoria Secretă”, Mihaela Ceaușescu, nepoata lui Nicolae Ceaușescu a povestit despre aventurile sale în Scornicești, cel mai cunoscut sat din România (n.r. oraș începând din 1989).
„Eu nu mi-am cunoscut bunicii din partea tatălui, toate vacanțele când veneam, noi plecam la bunicii materni, pe care i-am adorat. La bunicii paterni nu m-am dus, pentru că nu aveam la cine să mă duc. Ei erau deja bolnavi și erau internați. Cu bunicul am stat puțin, cred că într-o vară am fost la Scornicești și am stat puțin. Și acolo am făcut o mare trăznaie.”, își amintește Mihaela Ceaușescu.
„Le-au dat și lacrimile când povesteam noi”
„Într-o zi s-a întâmplat, bunicul a plecat în sat, el pleca și se întorcea seara. Și la un moment dat a oprit un autocar în fața porții. Ce să fie, ce să fie? Ne-am dus repede acolo și vine Nela disperată (n.r. verișoarea Mihaelei Ceaușescu) și spune că e o școală de la Slatina care a venit să viziteze. Și am făcut pe ghidul. Atât de frumos am făcut ghidul. «Aici s-a născut tovarășul, în acest pat...» Acolo dormeam noi, de fapt... Mai aveam curtea de explicat și s-a întors bunicul. Curtea plină de oameni, le-au dat și lacrimile când povesteam noi. Ne-a pus să dăm banii înapoi...”, a povestit nepoata dictatorului, care demontează mitul potrivit căruia bunicul ei, Andruță, tatăl lui Nicolae Ceaușescu ar fi fost alcoolic.
„Era foarte simpatic! Și tata era foarte simpatic când se pilea puțin. Tata n-a băut niciodată foarte mult, deși s-a spus și despre el că a băut foarte mult.”, a spus Mihaela Ceaușescu.
De ce n-a vrut să-și viziteze bunica, mama lui Nicolae Ceaușescu
„Un conflict a fost, dar nu cu ei, ci cu tata, dar de la ei a pornit, că nu mă duceam să o văd pe bunica. Bunica era deja bolnavă, era internată la Otopeni, dar noi trebuia o dată pe săptămână, o dată la două săptămâni, să o vizităm pe bunica, lucru care s-a și întâmplat, pentru că m-am dus de câteva ori. Dar neavând nicio legătură cu ea când mișca, acum era la niște aparate. Ea nu mă cunoștea, eu nu o cunoșteam. Și tata mi-a zis: «Am primit un telefon că n-ai fost de două luni. Tu nu-ți dai seama că vă notează la intrare? De ce n-ai fost?», și am zis: «Tata, ce să fac, că nu o cunosc! Ea nu mă știe!». Mi-a spus: «Te duci acolo să te vadă lumea!». Ăla a fost primul conflict. Am zis: «Nu mă duc!» Mi se părea că totul e fals. De ce să plâng? Că nu-mi venea să plâng, că nu o cunoscusem.”, a mărturisit nepoata liderului comunist.
Urmăriți întreaga ediție cu Mihaela Ceaușescu în podcastul „Istoria Secretă”, pe canalul de Youtube EVZ Capital.