Ministrul de Externe luxemburghez, Jean Asselborn, a cerut ca Ungaria să fie suspendată sau eliminată din UE, din cauza încălcărilor „masive” ale valorilor fundamentale ale Uniunii.
El s-a referit la modul în care guvernul de la Budapesta îi tratează pe refugiați, independența Justiției și libertatea presei.
„Ungaria nu este departe de a da ordinul deschiderii focului asupra refugiaților”, a sugerat el.
Liderii UE se întâlnesc, vineri, în Slovacia, pentru a discuta viitorul Uniunii. Interviul a fost acordat cotidianului german Die Welt și este posibil să inflameze spiritele înaintea summitului.
UE nu poate tolera „un comportament atât de nepotrivit”, a spus el și orice țară care „încalcă valorile de bază” ar trebui excluse temporar, dacă este necesar chiar pentru totdeauna, din UE. „Este singura posibilitate de proteja coeziunea și valorile UE”, susține oficialul luxemburghez.
Ungaria s-a alăturat UE în 2004 și în timp ce UE poate respinge sau întârzia o candidatură, se pare că nu are puterea de a da afară un membru. Când extrema dreaptă a ajuns în guvernul Austriei, prin Partidul Libertății, în 2000, statele membre au răspuns prin înghețarea relațiilor bilaterale diploamtice cu Austrai.
În Ungaria, va avea loc un referendum în 2 octombrie, în care cetățenii sunt întrebați dacă sunt de acord cu cotele pentru refugiați. Premierul Viktor Orban a criticat dur politica de relocare a 160.000 de refugiați în statele membre, iar guvernul său a făcut o amplă campanie pentru votul „nu”.
Ungaria și-a închis granița cu Serbia și Croația ți a construit un gard de 175 de km, pentru a opri imigranții care doreau să ajungă în Austria. Circa 10.000 de soldați și polițiști au fost trimiși să păzească granița.
Asselborn, a cărui țară este membră fondatoare a UE, s-a plâns că gardul Ungariei este prea lung, prea înalt și prea periculos, precizează sursa citată.