Adrian Năstase: ”UE s-a schimbat. România este într-o poziție ingrată ce amintește de izolarea din anii '90!”

Adrian Năstase: ”UE s-a schimbat. România este într-o poziție ingrată ce amintește de izolarea din anii '90!”

Fostul prim-ministru Adrian Năstase a afimat vineri că Uniunea Europeană s-a schimbat mult în ultimii ani iar România se află într-o "poziţie ingrată" ce aminteşte de "izolarea din anii ' 90".

"Uniunea Europeană ea însăşi s-a schimbat în aceşti ani, structura ca atare, trecerea de la o zonă economică la zona de integrare politică, revenirea la spaţii restrânse, o nouă divizare între est şi vest care apare tot mai mult. (...) Noi nu putem să discutam doar despre UE, trebuie să începem să discutam şi despre un NATO care el însuşi s-ar putea să îşi schimbe o parte dintre politici, nu poate fi vorba despre o organizaţie care să se bazeze pe taxă de protecţie în ceea ce priveşte asigurarea securităţii. UE va lăsa o parte dintre ţările de la periferie să intre din nou în competiţie aşa cum o făceau în urma cu zece, douăzeci de ani între ele prin relaţii bilaterale cu puterile din Occident, ceea ce va fi contraproductiv. România, în momentul de faţă, se găseşte într-o poziţie ingrată, o poziţie care aminteşte de izolarea din anii ' 90, dar atunci încă Statele Unite aveau o poziţie foarte clară cel puţin. Acum riscăm ca foarte multe dintre liniile de comunicaţie să treacă deasupra noastră, aşa cum trec coridoarele energetice", a declarat Năstase, la dezbaterea 'Europa, încotro?', organizată de europarlamentarii Norica Nicolai şi Mircea Diaconu, la Palatul Parlamentului.

Fostul premier a susţinut că România nu are curajul să-şi promoveze interesele reale şi, dintr-un anumit punct de vedere, este mai catolică decât partenerii ei.

"În UE, noi mergem în continuare pe câteva formule, pe concepte ambiţioase, frumoase - democratizare, stat de drept, şamd - respectabile toate şi importante. Noi discutăm despre sancţiunile împotriva Rusiei, e în ordine, dar iată că ministrul de Externe german merge la Moscova, fără să fie sancţionat de cineva, fără să încalce sancţiunile. Preşedintele Putin merge la Budapesta fără ca cineva în Europa să sancţioneze acest lucru. Pare cumva că noi suntem dintr-un anumit punct de vedere mai catolici decât toţi partenerii noştri. (...) Lipsa noastră de curaj în a ne promova interesele în lumea reală în care trăim, după părerea mea, ne creează o parte dintre probleme", a afirmat Năstase, citat de Agerpres.