Ex-deputatul Andronachi, din rețeaua lui Plahotniuc, declarații în fața judecătorilor

Ex-deputatul Andronachi, din rețeaua lui Plahotniuc, declarații în fața judecătorilor

Fostul deputat Vladimir Andronachi, învinuit de implicare în schemele de devalizare a sistemului bancar moldovenesc, s-a confesat în faţa magistraţilor şi procurorilor. Controversatul afacerist a declarat la şedinţa de judecată de joi, la care urma să se decidă dacă rămâne în arest la domiciliu, că este nevinovat şi că a fost făcut ţap ispăşitor la comandă politică.

Vladimir Andronachi s-a victimizat în discursul său, menţionând că singurul său păcat este că în 2003 l-a cunoscut pe Vladimir Plahotniuc când, după absolvirea facultăţii, a venit să lucreze la compania Petrom Moldova.

În afară de procurori, fostul deputat i-a mai învinuit şi pe jurnalişti că l-au făcut membru al unui grup criminal organizat şi chiar „principalul criminal”, în realitate fiind vorba de un dosar fabricat. „Eu am muncit toată viaţa, de la 16 ani muncesc, căci părinţii mei sunt oameni simpli. Ei mi-au pus sechestru pe bunurile mele, ale părinţilor, apartamentul moştenit de soţie. Eu nu am nimic în afara ţări, au făcut comisie rogatorie şi au verificat. Voi lupta din răsputeri să mi se întoarcă ce mi-au luat, ca să-mi pot întreţine familia şi copiii, părinţii bătrâni, a adăugat inculpatul.

Potrivit lui Andronachi, singura tangenţă pe care a avut-o cu fosta Bancă de economii este că a dat în chirie un imobil băncii, pe care l-a cumpărat dintr-un credit obţinut de la o altă bancă, iar peste o lună banca a falimentat.

Ne puteți urmări și pe Google News

Un alt argument al lui Andronachi de a convinge instanţa ca să-l elibereze din arest la domiciliu a fost că el are două fete, de 9 şi 13 ani, care au nevoie de activităţi, iar el stă „ca un impotent în casă şi nu poate face nimic”.

Presupusul complice al lui Plahotniuc a mai spus că a fost nevoit să umble fugar timp de un an pentru că i-a fost frică de justiţia coruptă.

De ce este acuzat Vladimir Andronachi

Procurorii îl acuză pe fostul deputat care a fost fugar o perioadă că a prejudicia statul cu peste 26 de milioane lei. statul Republica Moldova a fost prejudiciat cu suma de peste 26 milioane lei. „Respectiv, au fost spălați banii sustrași în sumă de peste 1 milion dolari şi aproximativ 800 000 euro în contul altor companii afiliate organizației criminale conduse de Vladimir Plahotniuc, precum și companiilor din cadrul grupului criminal organizat condus de către Vladimir Andronachi, astfel creând condițiile necesare pentru stratificarea și integrare a banilor sustrași în circuitul legal național și al altor țări”, susţin procurorii anticorupţie.