Evz TV. "Față în față". "Căpșunarii", salvarea României. Cum ar putea juca diaspora rolul avut de evrei în secolul 20

Evz TV. "Față în față". "Căpșunarii", salvarea României. Cum ar putea juca diaspora rolul avut de evrei în secolul 20

Pe 24 mai, liberalii aniversează 146 de ani de la înființarea partidului istoric. Indiferent dacă Orban și Cîțu vor serba împreună sau separat ”România liberală”, rămâne o întrebare mult mai gravă: mai există România? Află de ce și ce soluții sunt, alături de Alecu Racoviceanu și de invitații emisiunii "Față în față", transmisă pe Youtube EVZ Capital.

România se află în plină schimbare de generații, iar acest context îngrijorează, căci pentru generațiile care vin din urmă patria nu pare să mai reprezinte mare lucru. Odată cu generațiile se schimbă și valorile, au convenit invitații moderatorului Alecu Racoviceanu. "Naționalismul luminat nu mai reprezintă o soluție", în opinia lui Florian Bichir.

Istoricul a avansat o ipoteză interesantă. "Nu mai merge cu Noi vrem pământ. Noi suntem altă Românie, ei (n.r. - generațiile tinere) nu mai tresar la 1 decembrie". Însă expertul crede că soluția vine de la diaspora, de la oamenii simpli care se luptă cu umilința și trudesc din greu în țările bogate pentru a trăi mai bine. "Foarte mulți s-au întors din străinătate mai naționaliști decât au plecat".

Ne puteți urmări și pe Google News

Sociologul Mirel Palada a confirmat că, din observațiile lui, doar prin traumă, prin exploatare România poate evolua. "Românii nu se învață până nu au parte de suferință. Până nu o ajungă România o diasporă, ca evreii, nu o să-și dea seama de evreitatea lor", a punctat sociologul, amintind evoluția evreilor de la martiri ai nazismului, în secolul 20, la o mare putere a lumii.