Publicul românesc, martor la zorii presei plină de speranțe și elanuri a anilor `90, și-l amintește cu siguranță pe Răzvan Dumitrescu cel de atunci, mai tânăr cu 30 de ani. Din candidat la un post de inginer de sunet, s-a trezit pe ecranele televizoarelor, angajat pentru prezență, dicție, pentru carisma care l-a consacrat.

A debutat astfel, împreună cu Andreea Esca, tinerei, frumușei și sugrumați de emoție, la postul de televiziune SOTI – Societatea pentru Organizarea unei Televiziuni Independente. Pentru cine nu știe, a fost prima televiziune independentă, unde au debutat mulți jurnaliști care aveau să marcheze definitoriu presa post-decembristă, apărută ca alternativă la TVR, televiziunea națională care când primea ordin să ocolească vreun subiect, anunța că „a fost ceață și nu s-a putut filma”.

După SOTI, a intrat în rândul jurnaliștilor de investigație, la săptămânalul Zigzag, o altă legendă a presei românești, unde a bubuit o serie de anchete care au stârnit mari valuri, plus invidia colegilor de breaslă. Peste tot pe unde a trecut, Răzvan Dumitrescu a fost și este un personaj unic: serios dar plin de umor, îngăduitor dar înarmat cu o memorie enervantă, cozeur dar stăpân pe o logică imbatabilă, aparține speciei rare a jurnaliștilor gata să ia personal strâmbăciunile petrecute în Cetate.

Despre toate acestea, plus despre multe altele necunoscute publicului, într-un interviu „Dosare de presă”, realizat  de Mirel Curea.