În ediția de luni seară a emisiunii „Față în față”, realizată de reputatul jurnalist Alecu Racoviceanu s-a prezentat românilor o radiografie a situației grave cu, care se confruntă România în contextul pandemiei de coronavirus.
Din cauza restricțiilor care au intrat în vigoare în Capitală, emisiunea s-a ținut prin intermediul tehnicii moderne. Alecu Racoviceanu a discutat „Față în față”, prin intermediul aplicației whatsap cu alt cunoscut și apreciat jurnalist, Florian Bichir. Subiectele au fost de actualitate, iar modul de abordare a fost extrem de interesant.
Florian Bichir ironie tăioasă la adresa politicienilor
Primul luat în vizorul jurnalistului a fost Marcel Vela, ministrul de Interne.
„În primele zile de când, în loc să fie testată populația a scos armata pe străzi cu ultima tehnică militară. Vela ne punea noaptea să cântăm „Tricolorul” ca să crească sămânța în noi, ca să batem COVID-ul. Au copiat ca niște imbecili sistemul ăla ca în Italia, în care toți cântau. Au cântat frumos până au crăpat. La fel și la noi. Trecea Miliția și cânta frumos „Deșteaptă-te române!”. Am uitat când am intrat în COVID-ul ăsta de avem rezultatele astea? Cine-i de vină? Nu mă gândesc dacă era PSD-ul, că ne cânta „Coliva cea de moarte” din prima. Ați uitat că erau declarații că era o simplă răceală?
În România sunt cifre clare, sunt strategii, analize. România a intrat prost în chetiunea asta că am fost, nu nepregătiți…am fost total într-o bătaie de joc”, a spus jurnalistul.
„Cine-i medic poate să se înscrie direct în PSD”
„Dacă erau măsuri ferme, vă spun că era altceva. Dar când apare Cercel , ăla care a omorât găinile, care a înnebunit vaca…câte are Cercel mă înspământă. Doar peștii nu i-a răcit… A spus că virusul e departe (în China n.r) Până ajunge la noi…credea că vine virusul pe jos. Acum, văd că-i pe liste. Cine-i medic poate să se înscrie direct în PSD. Mai nou, Ciolacu nu ia decât medici. Eu înțeleg că partidul este bolnav, dar toți care candidează acum, sunt medici. E nevoie de o mare însănătoșire probabil mentală la PSD, dar dacă ești medic zice: „gata, domne, ne-ai salvat partidul”, a spus Florian Bichir.
Bineînțeles, o alternațivă la vot a fost propusă de Alecu Racoviceanu, care a spus că liberalii au și ei pe cine se bazează la alegeri.
„Dacă nu ai pe cine vota, poți să pui ștampila pe doamna Anisie, la liberali. Sau, dacă te-a cucerit prin aparițiile la TV, doamna Violeta Alexandru ar putea să smulgă ropotul de aplauze. Trebuie să recunoastem că doamna Anisie a fost primul dintre miniștri care a spus că se vor închide școlile în București”, a spus Alecu Racoviceanu, potrivit evz.ro
Întreaga emisiune o puteți urmări AICI: https://evz.ro/planurile-secrete-ale-politicienilor-pe-spatele-intrarii-bucurestiului-in-scenariul-rosu-dezvaluiri-incendiare-pe-evz-tv.html