EVZ Play/ "Față în față". Sfatul sociologului Palada. ”PSD ar trebui să aibă un progresism temperat amestecat cu valori tradiționale”

EVZ Play/ "Față în față". Sfatul sociologului Palada. ”PSD ar trebui să aibă un progresism temperat amestecat cu valori tradiționale”

La câteva luni de la câștigarea alegerilor parlamentare, PSD se bucură în continuare de încrederea românilor, fiind pe primul loc în ultimul sondaj Sociopol, însă avea șanse să crească mai mult. Este una din concluziile emisiunii emisiunii "Față în Față", realizată de jurnalistul Alecu Racoviceanu și difuzată pe canalul Youtube EVZ Capital.

PSD ar trebui să își asume doctrina conservatoare, consideră sociologul Mirel Palada, care apreciază că asta s-ar vedea și în intențiile de vot.

"PSD are clar peste 33% în condițiile în care e în opoziție și beneficiază de o criză combinată (sanitară și economică). Ne-am fi așteptat să fie puțin mai sus. În general, în țările unde avem de-a face cu criza, partidele din opoziție cresc. PSD nu mai e demult social-democrat, Ar trebui să își lepede această struțo-cămilă pe care o are, să se dea social-demcrat și de fapt să fie un partid conservator cu un electorat conservator. Ar trebui să aibă un progresism temperat amestecat cu valori tradiționale".

Sociologul a remarcat și situația PNL, un partid care refuză să moară, e ca în filmul Die Hard, care alături de PSD sunt cele două partide mari care domină în continuare scena politică autohtonă. 

Ne puteți urmări și pe Google News