Vestea că Viorica Dăncilă va fi consultant al BNR a pus pe jar scena autohtonă. Ediția de joi a emisiunii moderate de Robert Turcescu, transmisă pe Youtube EVZ Capital, a lansat o ipoteză fulminantă. Premierul Cîțu, cu un background din zona financiară, nu este străin de râvnitul post de guvernator al BNR.
Longevivul guvernator al instituției, Mugur Isărescu, este la ultimul mandat, iar poziția sa este foarte dorită. Chestionat în legătură cu știrea săptămânii, Florin Cîțu a răspuns laconic: „nu comentez politica de resurse umane a BNR, dar am încredere în independența politicii monetare a României”.
„Premierul a avut o reacție absolut halucinantă, din punctul meu de vedere. De ce naiba nu a fost la fel de indignat cum s-au arătat Barna, Orban, reziștii, USR-iștii? De ce nu a fost oripilat de această numire?”, a întrebat Robert Turcescu. Jurnalistul a lansat o ipoteză inedită: „Arătându-se așa rezervat, dl. Cîțu își netezește proiectul de viitor, acela de a deveni guvernator al BNR”. „Are niște prieteni la Banca Națională”, a completat Dan Andronic.