"Evenimentul zilei" l-a găsit pe kazahul care l-a făcut K.O. pe Lucian Bute. AFLĂ ce compliment i-a făcut românului
- Sorin Breazu
- 23 iulie 2012, 12:57
Gennady Golovkin, pugilistul care i-a provocat ultimul eşec românului, crede că Lucian este favorit cu Froch. Kazahul susține că lupta cu gălățeanul, poreclit Mister K.O., a reprezentat cel mai greu duel din toată cariera lui.
Pugilistul român Lucian Bute se luptă mâine noapte (ora 2.00, în direct la The Money Channel), la Nottingham, cu britanicul Carl Froch. Gălăţeanul în vârstă de 32 de ani va încerca să îşi apere pentru a zecea oară titlul mondial la categoria supermijlocie în versiunea IBF. Bute este neînvins în cele 30 de meciuri pe care le-a disputat la profesionişti, iar ultimul eşec prin K.O. suferit de moldovean datează din iulie 2003, când a fost pus la podea de kazahul Gennady Golovkin, în sferturile de finală ale Campionatelor Mondiale de la Bangkok. Atunci, românul a fost răpus de o directă de dreapta necruţătoare. Contactat de EVZ, Golovkin (30 de ani), care deţine în prezent titlul WBA la categoria mijlocie, a avut numai cuvinte de laudă despre român, pe care îl consideră şi azi cel mai puternic adversar pe care l-a avut în carieră. Un lucru mare, având în vedere că pugilistul din Kazahstan a cucerit un titlu mondial şi o medalie olimpică de argint la amatori şi are un palmares impecabil la profesionişti. În meciul cu Carl Froch, Golovkin îl vede mare protagonist pe Lucian Bute.
EVZ: Gennady, ce îţi aminteşti din lupta pe care ai câştigat-o cu Lucian, în urmă cu aproape zece ani? Gennady Golovkin: Ţin minte că a fost un meci extrem de greu. Lucian a lovit bine. A fost o luptă strânsă până în momentul în care am trimis acea directă de dreapta foarte puternică. A fost, fără doar şi poate, cel mai dificil test pentru mine la acele Campionate Mondiale. M-am luptat apoi cu alţi doi pugilişti valoroşi, înainte să cuceresc medalia de aur, însă cel mai important meci de la Bangkok a fost cel cu Bute, pe care l-am câştigat prin knock-out. Dar despre pumnul care a pus capăt meciului? Am aşteptat tot meciul şansa de a trimite acel pumn. Ştiam că voi avea o oportunitate să lovesc puternic cu pumnul drept. Am fost foarte fericit că a funcţionat. L-ai "forţat" pe Lucian să îşi pună capăt carierei de amator. La doar câteva luni de la lupta voastră, Bute debuta la profesionişti... Nu cred că lucrurile stau aşa. Cu siguranţă, nu din cauza mea a trecut el la boxul profesionist. Lucian îşi face singur planurile şi se pare că decizia sa a fost una foarte inspirată, având în vedere succesul pe care l-a avut în ultimii ani.
Ce părere ai despre cariera lui Bute? Sâmbătă noapte îşi va apăra titlul mondial IBF în faţa britanicului Carl Froch. Cum crezi că va fi meciul? Lucian e un sportiv grozav. Aşa a fost şi când era amator, aşa este şi acum. De fapt, în prezent, cred că e mult mai puternic. Froch va fi foarte încrezător în forţele proprii, mai ales că se luptă în oraşul său natal, însă Lucian are şanse mari să se impună. Meciul va fi decis de lupta psihologică dintre cei doi. Dacă Lucian câştigă duelul mental cu englezul, atunci sunt convins că îşi va păstra centura când va ieşi din ring. Ai o carieră în plină ascensiune - 23 de victorii şi nicio înfrângere... Scopul meu e să unific centurile la categoria mijlocie. Eu sunt pregătit să îmi pun centura la bătaie împotriva celorlalţi campioni. Următorul meu meci este cu germanul Felix Sturm, supercampionul WBA. Sunt mulţi sportivi valoroşi în această categorie. Este posibil să urc sau să cobor în categorie, pentru a găsi adversari pe măsură. Care a fost cel mai dificil adversar al tău de până acum? Probabil, Lucian. Pentru mine nu contează că eram amândoi amatori atunci. El avea multe calităţi deosebite şi în urmă cu 10 ani.
Ai accepta un nou meci cu Lucian Bute? Sigur. Ar fi un meci senzaţional de spectaculos pentru spectatori şi un test important pentru amândoi. "Dacă Lucian Bute câștigă duelul mental cu Carl Froch, sunt convins că își va păstra titlul mondial.” GENNADY GOLOVKIN, pugilist <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/UhCyojdw29Q?rel=0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/kmcshgGP8YA?rel=0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> CARTE DE VIZITĂ
GENNADY GOLOVKIN, pugilist profesionist
- S-a născut pe 8 aprilie 1982, în Kazahstan, la Karaganda;
- A cucerit titlul mondial la amatori, categoria mijlocie, în 2003, în Thailanda, la Bangkok. În drumul spre medalia de aur, i-a învins pe Matevy Korobov (Rusia), Andy Lee (Irlanda), Lucian Bute (România), Yordanis Despaigne (Cuba) şi Oleg Maşkin (Ucraina);
- În 2004, la Jocurile Olimpice de la Atena, a cucerit medalia de argint la categoria mijlocie;
- Este profesionist din 2006, prima sa luptă fiind cu ungurul Gabor Balogh, pe care l-a pus la podea în prima rundă;
- Este campionul mondial WBA la categoria mijlocie din octombrie 2010;
- Are un palmares impecabil la profesionişti, câştigând toate cele 23 de partide disputate, 20 dintre victorii venind înainte de ultimul gong al respectivelor meciuri.