Liderul PLDM a publicat pe internet câteva poze cu cel mai tânăr membru al familiei prezidențiale din România.
Președintele PLDM, Vlad Filat, a avut în ultima parte a săptămânii trecute o întrevedere oficială cu Traian Băsescu, președintele României, care l-a primit la Cotroceni pe fostul premier al RM. Timp de mai bine de două ore, cei doi au discutat, potrivit comunicatului oficial al Președinției României despre situaţia de securitate, problemele de la frontiera R. Moldova şi despre creşterea exportului de fructe către UE. „În timpul întâlnirii au fost analizate situaţia de securitate din regiune şi problemele de la frontiera Republicii Moldova. Totodată, domnul preşedinte Traian Băsescu şi domnul Vlad Filat au discutat despre situaţia economică şi despre necesitatea ca Uniunea Europeană să accepte importul unei cote mai mari de fructe din Republica Moldova pe piaţa comunitară", informează Preşedinţia.
Antrenament oficial
Această întrevedere a constituit doar partea oficială a vizitei ex-premierului moldovean, deplasarea acestuia la București neavând dor un caracter protocolar. Dovadă stau imaginile postate pe rețelele de socializare de către Vlad Filat. Acesta a plasat pe peretele său de Facebook o serie de fotografii realizate cu nepoțica președintelui român, Sofia Anais, dar și cu mama aceasta, fiica șefului de stat vecin, Elena Băsescu, însoțite de un comentariu sugestiv: „V-o prezint pe prietena mea Sofia Anais, nepoțica președintelui României, domnul Traian Băsescu. Este o fetiță foarte frumoasă și mereu veselă, zâmbetul ei m-a umplut de optimism! Îi doresc să crească mare, frumoasă și sănătoasă și să asculte de părinții ei, Elena Băsescu și Bogdan Ionescu, dar și de bunicii care o iubesc extraordinar de mult!”. Imaginile, care sunt surprinse pe terasa unui local din capitala României, unde fostul prim-ministru moldovean a fost invitat de Traian Băsescu la un prânz cu familia sa, sunt însoțite de comentarii din partea internauților cu aluzie la faptul că liderul PLDM se antrenează pentru perioada imediat următoare, când așteaptă să devină tată, soția sa, Angela Gonța, fiind însărcinată.
De la București, la Washington
Întors la Chișinău, liderul PLDM a anunțat că timp de o săptămână, din 19 mai până în 25 mai, se va afla într-o vizită în Statele Unite ale Americii, unde va avea întâlniri la Departamentul de Stat, cu senatori, congresmeni americani şi cu reprezentanţii media din SUA. „Voi avea şi un discurs în cadrul Consiliului Nord-Atlantic şi cu reprezentanţii de la Casa Albă. Deci, va fi o vizită cu agendă foarte şi foarte bună, sper că şi cu rezultate foarte bune”, a subliniat preşedintele PLDM. Acesta a menţionat că obiectivul final al Republicii Moldova este stabilirea unui parteneriat strategic cu SUA, formalizat.