Evenimentul pe care Gabriel Cotabiță nu l-a putut uita. L-a marcat pe viață

Sursa foto Arhiva EVZ

Fostul solist al trupei VH2, Gabriel Cotabiță, a suferit un accident vascular cerebral masiv. Artistul internat pe secția de Neurologie, iar apoi a fost transferat la Terapie Intensivă. Acesta a reușit să fenteze moartea de două ori, dar a treia oară medicii nu l-au mai putut salva.

Gabriel Cotabiță a fost o lună în comă

În 2015, artistul a făcut infarct și a stat în comă aproape o lună. La momentul respectiv, medicii nu i-au dat nicio șansă, dar acesta a reușit să supraviețuiască. Atunci, cântărețul a spus că Dumnezeu i-a dat un semn că încă mai are lucruri de făcut și că nu i-a venit sfârșitul.

Sursă foto: Arhivă EVZ

„Crede-mă, poate ți se pare că e exagerat, dar după ce treci printr-o perioadă în care te întâlnești cu diverse entități, începi să înțelegi că viața are cu totul alte niveluri. Se pare că v-am auzit. Nu m-am dus către lumina albă, de altfel nici nu mi s-a arătat. Şi o să spun sincer, este pentru prima dată când mărturisesc asta, eu consider că ceea ce mi s-a întâmplat e un semnal de „Vezi că mai ai ceva de făcut”, adică un fel de reset și „Hai, ia-o de la capăt!”, a declarat Gabriel Cotabiţă, la un moment dat.

A păcălit moartea și la Revoluție

El a păcălit moartea și la Revoluție. Cotabiță, Octavian Ursulescu și Ileana Șipoteanu au fost implicați într-un accident grav de mașină. Artistul n-a putut uita niciodată acest incident. Ursulescu a spus că el a fost șoferul și că fostul solist al trupei și Ileana au fost pasageri. Acesta este convins că toți trei au fost protejați de îngeri.

Gabriel Cotabiță și actuala soție, Alina. Sursa foto Facebook

Nu creadeau că o să supraviețuiască

”Mașina a fost serios avariată pe ambele părți laterale. Vedeam de la Bacău spre București și m-am angajat într-o depășire riscantă, în pantă, pe fondul ceții dense. Și astăzi mă mir cum am reușit să trec printre ambele mașini fără să fim striviți. Am avut îngeri, eu fiind șoferul, Gabriel Cotabiță și Ileana Șipoteanu pasageri”,și-a adus aminte Octavian Ursulescu.