La Casa Albă s-a semnat un nou acord care ar putea „pune capăt conflictului israeliano-arab o dată pentru totdeauna.
Primul ministru israelian
Benjamin Netanyahu, Donald Trump, ministrul de externe al Bahrainului Abdullatif al-Zayani și ministrul de externe al Emiratelor Arabe Unite Abdullah bin Zayed Al-Nahyan, au fost prezenţi la Casa Albă, astăzi, 15 septembrie 2020.
Scopul întâlnirii: Israel, Emiratele Arabe Unite (EAU) şi Bahrein au semnat marţi acorduri de normalizare a relaţiilor, în cadrul unei ceremonii care a avut loc pe peluza Casei Albe, în prezenţa preşedintelui american
Donald Trump.
Donald Trump a spus că „încă cinci sau șase țări arabe” vor urma „foarte curând” exemplul celor două state din Golf, fără a specifica care dintre ele.
Este apariția unui „nou Orient Mijlociu”, a spus Donald Trump
Premierul israelian a semnat la Casa Albă acorduri bilaterale cu ministrul de externe al EAU, şeicul Abdallah bin Zayed Al-Nahyan, şi cel al Bahrein, Abdel Latif al-Zayani. Acordurile au fost semnate în triplu exemplar, în arabă, engleză şi ebraică.
Cei trei responsabili şi preşedintele americani au semnat, de asemenea, o declaraţie comună. Ceremonia de la Casa Albă reprezintă prima astfel de normalizare a relaţiilor între state arabe majore şi Israel în peste un sfert de secol.
Zidurile Oraşului vechi din Ierusalim au fost luminate în culorile drapelelor statelor implicate în semnarea acordurilor de normalizare a relaţiilor între Israel şi două monarhii din Golf.
Acest lucru s-a întâmplat la puţin timp după ceremonia de pe peluza Casei Albe, desfăşurate sub egida preşedintelui american Donald Trump. Tot marţi seară, clădirea primăriei din Tel Aviv a fost iluminată cu cuvântul - pace - în ebraică, rabă şi engleză.
În această seară sărbătorim Pacea în Orientul Mijlociu! Sunt sigur că acordurile cu EAU şi Bahrein vor avea un impact asupra regiunii noastre, a postat pe Twitter primarul din Tel Aviv, Ron Huldai.
„După decenii de diviziuni și conflicte, asistăm la zorii unui nou Orient Mijlociu”, a declarat președintele Statelor Unite continuând: „Încetează definitiv conflictul arabo-israelian”.
Benjamin Netanyahu, referindu-se la un „moment de cotitură din istorie”, a estimat că acordul încheiat la Washington ar putea „pune capăt conflictului israeliano-arab o dată pentru totdeauna”, notează tellerreport.