Eveniment istoric la vârful Parlamentului European.
Antonio Tajani, candidatul Partidului Popular European, a fost ales noul președinte al Parlamentului European, cu 351 de voturi, în timp ce adversarul lui Tajani, socialistul Gianni Pittella, a obținut 282. Anunţul a fost făcut marţi seara, de președintele în exercițiu al PE, Martin Schulz, conform Agerpres.
Tajani a fost ofițer în Forțele Aeriene ale Italiei și a lucrat apoi ca jurnalist, editor al secțiunii de afaceri parlamentare a publicației "Il Settimanale". Ulterior, el a fost prezentator al radiojurnalului de la postul public de radio și director al biroului de la Roma al cotidianului "Il Giornale". Experienţa lui jurnalistică a fost îmbogăţită când a fost trimis special în Liban, Uniunea Sovietică și Somalia.
Tajani a câştigat notorietate la Bruxelles în 2014, când a refuzat indemnizația de 13.000 de euro e lună acordată de Comisia Europeană foștilor vice-președinți ai Comisiei Europene timp de trei ani după încetarea mandatului. La acea vreme, el a spus că este o obligație morală să nu accepte acești bani câtă vreme are mandat de europarlamentar. Tajani este europarlamentar din 1994, iar din iunie 1999 până în mai 2008 a fost șeful delegației Forza Italia în Parlamentul European.
Totodată, el este şi unul dintre membrii Convenției Europene care au contribuit la textul Constituției Europene, respinsă la referendumurile din Franța și Olanda.
Foto Antonio Tajani