Luna plină din iulie este un eveniment astrologic important. Acesta este cunoscut și sub numele de Buck Moon (Luna Cerbului), Thunder Moon (Luna fulger) și Hay Moon (Luna de fân). Luna plină va ajunge la cel mai înalt punct în noaptea de 21 iulie.
În iulie, este ultima lună plină „obișnuită” înainte ca o paradă de patru „superluni” consecutive să lumineze cerul. Luna plină a lunii iulie își va arăta strălucirea în noaptea dintre sâmbătă și luni.
Eveniment astrologic important în iulie
Triburile nativilor americani au numit luna plină din iulie Luna cerbului. Această denumire vine după coarnele noi care ies din fruntea unui cerb în această perioadă a anului. Alte denumiri tradiționale pentru luna plină din iulie includ Luna Tunetului și Luna Fânului. Poporul Anishina o numește Miin Giizis, sau Luna Fructelor de Pădure, potrivit Centrului pentru Studii Nativ Americane.
Luna plină răsare întotdeauna în est în timp ce soarele apune în vest. După ce a strălucit toată noaptea, luna plină apune în vest. Acest lucru se datorează faptului că o lună plină are loc atunci când Pământul este poziționat perfect între soare și lună. Astfel, luna este complet luminată, așa cum se vede de pe Pământ. Potrivit NASA, există 29,53 de zile între lunile pline - o perioadă numită lună sinodică.
Patru superluni consecutive
În iulie, va fi ultima lună plină obișnuită din următoarea perioadă. După aceasta, Luna Sturgeon își va face apariția în ziua de luni, 19 august. Va fi prima din cele patru superluni consecutive din 2024. Calea orbitală a Lunii în jurul Pământului este ușor ovală. Acest lucru înseamnă că, în fiecare lună, există un punct care este cel mai apropiat (perigeu) și un punct cel mai îndepărtat (apogeu), potrivit NASA. Atunci când o lună plină apare aproape de perigeu, aceasta este uneori numită superlună. Motivul din spatele denumirii este faptul că luna apare puțin mai mare și strălucește puțin mai tare.
Luna plină poate fi văzută întotdeauna cu ochiul liber în nopțile senine. Însă privirea lunii printr-un binoclu de astronomie sau un telescop mic poate ajuta la vizualizarea mai clară a anumitor regiuni specifice ale feței terestre a lunii, conform Live Science .