Evaluarea Națională 2024. Elevii de clasa a II-a vor primii care vor susține examenul, în perioada 13 -17 mai 2024, potrivit proiectului Ministerului Educației. Urmează apoi cei de clasa a IV-a și cei de clasa a VI-a.
Evaluarea Națională 2024. Calendarul de desfășurare al examenelor
Ordinul ministerului Educației privind calendarul de administrare a evaluărilor naționale la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a în anul școlar 2023-2024 a fost publicat în Monitorul Oficial.
Evaluarea Națională de la clasa a II-a începe pe 13 mai, cea de la clasa a IV-a pe 21 mai, iar elevii de clasa a VI-a vor avea prima probă a evaluării pe 28 mai. Peste 500.000 de elevi vor susţine examene la limba română, matematică şi ştiinţe ale naturii şi la limba maternă.
„În perioada 13 - 29 mai este programată sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024, care se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat)”, a anunţat duminică Ministerul Educaţiei Naţionale.
Vor fi testate cunoștințele elevilor la Limba română, Limba maternă și Matematică și Științe ale naturii
Notele nu se pun în catalog, dar se discută pe marginea lor împreună cu părinții. Aprobarea calendarului a fost mult întârziată față de anul trecut, când încă din septembrie 2022, elevii știau când vor susține evaluările, fiind deja aprobate prin ordin de ministru.
Luni, 13 mai, elevii încep cu proba de Limbă şi comunicare - scris - Limba română, respectiv proba de Limbă şi comunicare - scris - Limba maternă pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale.
Marţi, 14 mai, elevii claselor a II-a vor susţine proba de Limbă şi comunicare - citit - Limba română, iar miercuri, 15 mai, elevii aparţinând minorităţilor naţionale participă la proba de Limbă şi comunicare - citit - Limba maternă.
Joi, 16 mai, va avea loc proba la matematică şi ştiinţe ale naturii, în timp ce vineri, 17 mai, se va desfăşura ultima probă din cadrul EN II (Limbă şi comunicare - scris-citit - Limba română pentru minorităţile naţionale), susţinută de elevii aparţinând minorităţilor naţionale.
Evaluarea Națională 2024. Calendar clasa a IV-a
Evaluarea competenţelor fundamentale dobândite în ciclul primar (la finalul clasei a IV-a/EN IV) are următorul calendar:
- 21 mai – Limba Română
- 22 mai – Matematică
- 23 mai – Limba maternă
Calendarul de administrare a evaluării naţionale la finalul clasei a VI-a (EN VI) are următoarea configuraţie:
- 28 mai – Limbă și comunicare
- 29 mai – Matematică și Științe ale naturii
Inițial, examenele ar fi trebuit să se desfășoare pe 24 și 25 mai, însă au fost amânate în contextul grevei angajaților din Învățământ. Pe 30 mai, Ministerul Educației anunța că probele vor avea loc în zilele de 12 și 13 iunie, fiind publicat și un ordin în Monitorul Oficial, informează edupedu.ro.