Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că, deocamdată, PNL a reușit să blocheze renunțarea la cota unică, dorită de PSD, și trecerea la cote progresive de impozitare. El a vorbit și despre evaluarea membrilor cabinetului.
Evaluarea miniștrilor din Guvernul condus de Nicolae Ciucă se va încheia până la finalul acestei săptămâni. Premierul a făcut aceste precizări în ședința conducerii PNL care este în desfășurare. El a precizat că lucrează la această evaluare și urmează să o finalizeze. Nicolae Ciucă și-a informat colegii de partid, în acest context, că Guvernul este mobilizat pentru a finaliza toate jaloanele asumate prin PNRR până la finalul acestei luni, joi, 30 iunie.
Premierul Nicolae Ciucă și-a informat colegii de partid, reuniți în ședință, că tot guvernul este mobilizat pentru a finaliza jaloanele și țintele asumate prin PNRR. Termenul limită este pentru joi, 30 iunie.
În acest context, el a vorbit și despre evaluarea miniștrilor din guvernul său. Nicolae Ciucă a precizat că evaluarea acestora se va finaliza până la sfârșitul săptămânii, conform unor surse politice din rândul participanților la ședința PNL.
„Am decis să finalizăm această evaluare, urmând ca până la finalul acestei săptămâni să o închidem și să mergem mai departe”, a spus premierul Nicolae Ciucă, în fața liberalilor.
Justificarea compensării de 50 de bani la carburant
Totodată, el a vorbit și despre problemele urgente cu care se confruntă în guvern. Nicolae Ciucă a arătat că a fost nevoit să-și asume decizia de compensare a prețului cu precauție.
„A fost și problema carburantului. A trebuit să ne asumăm această decizie cu precauție. Nu vom face nimic care să pună în pericol stabilitatea țării. Această decizie a fost luată în baza unor analize. Trebuie să analizăm foarte bine comunicarea. Ne vom trezi în fața unui val de așteptări pe care nu le vom putea satisface. Tot ce facem facem ținând cont de realitatea resurselor”, a mai spus Nicolae Ciucă.
Nicolae Ciucă nu ia în calcul renunțarea la cota unică
Potrivit spuselor sale, nu este luată în considerare, la acest moment o majorare de taxe și nici renunțarea la cota unică de impozitare. Drept urmare, Nicolae Ciucă i-a rugat pe colegii săi de partid să insiste pe faptul că PNL a reușit să mențină cota unică. El i-a rugat să insiste în comunicarea publică pe faptul că PNL a reușit menținerea cotei unice și că nu se va introduce cote progresive de impozitare. În schimb, se vor supraimpozita viciile (băuturile cu zahăr, alcoolul, tutunul, jocurile de noroc).
„Nu susținem și nu vrem taxare suplimentară, chiar dacă vorbim despre taxa pe solidaritate. Încercăm să atragem investitori. Invetițiile directe au crescut cu 34 la sută. Am avut un dialog permanent cu mediul de afaceri și căutăm să devenim accesibili cu relocarea investițiilor. Am aprobat eliminarea unor excepții pentru ajustarea fiscală. S-a convenit mărirea accizelor la alcool și tutun, TVA de 19% pentru băuturile cu zahăr, iar impozitul este propus să crească la 40% pentru jocurile de noroc”, a spus Nicolae Ciucă.
Scutirile pentru impozitele de salariile din agricultură și construcții vor fi până la pragul de 10 mii de lei. Iar impozitarea dividendelor se va face cu 8%, de la 5%, inclusiv în cazul companiilor de stat.